„În şedinţa de plen reunit a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de 9 septembrie au avut loc evenimente grave. Deşi mandatat de către preşedintele Camerei Deputaţilor să îi preia atribuţiile la respectiva şedinţă, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Florin-Caudiu Roman a căzut victimă unor gesturi violente din partea reprezentanţilor partidului extemist AUR. Împotriva celorlalţi parlamentari PNL au fost agresiuni verbale”, scrie Alina Gorghiu într-o scrisoare adresată Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Ea spune că evenimentele de acum nu au apăut din neant şi că Parlamentul a primit încă din primăvară apeluri internaţionale de a opri şi de a condamna propaganda pe care un senator din partea AUR o făcea de mult timp „în sensul elogierii şi al îndemnului la reabilitarea unor criminali de război”.

„Escaladarea de săptămâna trecută a acţiunilor acestui partid politic nu ar fi fost însă posibilă fără legitimarea oferită din partea USR PLUS, prin asumarea publică a unor iniţiative politice şi a unei agende parlamentare comune”, susţine Alina Gorghiu.

Ea cere Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să analizeze această situaţie şi să aplice „sancţiunile corespunzătoare pentru conduita avută de parlamentarii AUR”.

„De asemenea, solicit să mi se comunice documentul în baza căruia şedinţa de plen reunit a fost condusă de doamna preşedinte Anca Dana Dragu din partea Senatului şi de doamna vicepreşedinte Cristina-Mădălina Prună din partea Camerei Deputaţilor. În cazul în care acest document nu există, solicităm Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să decidă cine se face vinovat de încălcarea Regulamentului”, se mai arată în document.

CITEŞTE ŞI: VIDEO Scandal în Parlament. USR PLUS cere stabilirea calendarului moţiunii de cenzură. Florin Roman a părăsit sala plenului

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/hepta-2634696.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/hepta-2634696-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„În şedinţa de plen reunit a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de 9 septembrie au avut loc evenimente grave. Deşi mandatat de către preşedintele Camerei Deputaţilor să îi preia atribuţiile la respectiva şedinţă, vicepreşedintele Camerei...