Oamenii politici din Scoţia susţin trecerea la săptămâna de lucru de patru zile, care face parte din politica Partidului Naţional Scoţian (SNP).

Delegaţii la congresul partidului au votat copleşitor în susţinerea ideii, după ce au aflat că pandemia a schimbat echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată.

Guvernul SNP va stabili un fond de 10 milioane de lire sterline pentru a permite companiilor să piloteze şi să experimenteze beneficiile unei săptămâni de lucru mai scurtă, care urmează să fie introdusă „atunci când Scoţia câştigă controlul deplin al drepturilor de muncă”.

Cercetări recente efectuate de IPPR Scotland arată că 80% dintre oameni cred că reducerea numărului de zile de muncă fără pierderi de salariu ar avea un „efect pozitiv asupra bunăstării lor”.

În urmă cu doi ani, cercetările efectuate de Centrul pentru Studii Politice au constatat că, dacă ar fi implementată la nivel de Marea Britanie, politica ar costa Trezoreria 17 miliarde de lire sterline, în cele mai optimiste ipoteze.

Partidul Naţional Scoţian este un partid naţionalist scoţian, regionalist şi social-democratic din Scoţia.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/static-politico.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/static-politico-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Oamenii politici din Scoţia susţin trecerea la săptămâna de lucru de patru zile, care face parte din politica Partidului Naţional Scoţian (SNP).Delegaţii la congresul partidului au votat copleşitor în susţinerea ideii, după ce au aflat că pandemia a...