Ministrul, Abdul Baqi Haqqani, a declarat sălile de clasă vor fi separate, iar cursurile pentru fete vor fi predate vor fi predate de profesoare, în conformitate cu interpretarea talibană a legii sharia, relatează Reuters

“Mulţumită lui Dumnezeu avem un număr mare de profesori femei. Nu ne vom confrunta cu probleme în acest sens. Se vor depune toate eforturile pentru a găsi şi a oferi femei profesoare studentelor”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Kabul.

Problema educaţiei femeilor a fost una dintre întrebările centrale cu care se confruntă talibanii, în timp ce aceştia încearcă să convingă lumea că s-au schimbat.

Oficialii talibani au declarat că femeile vor putea studia şi lucra în conformitate cu legea şariei şi tradiţiile culturale locale, dar se vor aplica reguli stricte de îmbrăcăminte. Haqqani a spus că valurile religioase ale hijabului vor fi obligatorii pentru toate studentele, dar nu a specificat dacă acest lucru însemna baticuri sau acoperiri întregii feţe.

Haqqani a declarat reporterilor că toate materiile predatevor fi, de asemenea, revizuite în lunile următoare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/afganistan-burqua-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/afganistan-burqua-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministrul, Abdul Baqi Haqqani, a declarat sălile de clasă vor fi separate, iar cursurile pentru fete vor fi predate vor fi predate de profesoare, în conformitate cu interpretarea talibană a legii sharia, relatează Reuters ...