„Aş vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administraţie care au fost sau vor fi demişi de premierul Cîţu în aceste ore. Am trăit şi eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea şi sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, ştiu ce aţi făcut în aceste luni, cu ce dedicare şi speranţe v-aţi început mandatele şi de ce greutăţi v-aţi lovit. Ştiu şi că nu v-a fost simplu să renunţaţi la alte angajamente pentru a intra într-o administraţie care se opune reformelor şi stilului nostru de lucru”, le trasmite, pe Facebook, Dacian Cioloş secretarilo de stat demişi de Florin Cîţu.

El afirmă că aceştia nu au făcut nimic greşit, ci sunt „victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcţie pe care o ocupă”.

„Nu aţi făcut nimic greşit! Dimpotrivă, sunteţi victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcţie pe care o ocupă şi cu voturile noastre şi cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetăţenilor. Credinţa mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare şi voi veţi face ce aţi început cu profesionalism. Vă mulţumesc şi sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeaşi coaliţie, dar cu un alt premier. Dacian”, conchide copreşedintele USR PLUS.

Premierul Florin Cîţu anunţa că miercuri seara îi va destitui pe secretarii de stat ai USR PLUS: „Eu nu ştiu ce interese vor reprezenta acolo, ale AUR, ale PSD”.

„În momentul în care ai negociat cu AUR şi cu PSD, nu pot să am secretari de stat în ministere, pentru că eu nu ştiu ce interese vor reprezenta acolo, ale AUR, ale PSD”, spune, la Digi24, Florin Cîţu.

Deciziile pentru eliberarea din funcţie a secretarilor de stat ai USR PLUS au fost pubicat miercuri seara în Monitorul Oficial.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7606875-mediafax-foto-eduard-vinatoru-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7606875-mediafax-foto-eduard-vinatoru-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Aş vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administraţie care au fost sau vor fi demişi de premierul Cîţu în aceste ore. Am trăit şi eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe ...