UPDATE. „Mâine la ora 11:00 va avea loc o nouă convocare a Birourilor Permanente Reunite pentru a decide calendarul de vot al moţiunii de cenzură împotriva lui Cîţu. Şedinţa din seara asta tocmai s-a încheiat fără cvorum – PNL şi PSD au jucat la offsaid.

Domnul Ciolacu a afirmat clar că va susţine moţiunea de demitere a lui Cîţu. Opoziţia nu înseamnă blaturi. Aşteptăm toate forţele care au declarat că vor debarcarea lui Cîţu să nu tergiverseze procedurile parlamentare”, a scris pe Facebook Cristina Prună, parlamentar USR PLUS.

UPDATE. Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată online pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, a fost suspendată, vineri noapte, din lipsa cvorumului.

Birourile permanente ale celor două Camere se vor reuni, cel mai probabil, sâmbătă, la ora 11,00.

Moţiunea de cenzură “Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc. 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului se reunesc, vineri noapte, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR.

Şedinţa a început la ora 23.00 şi este în sistem online.

Moţiunea de cenzură “Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7584396-mediafax-foto-alexandru-dobre-1-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7584396-mediafax-foto-alexandru-dobre-1-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
UPDATE. „Mâine la ora 11:00 va avea loc o nouă convocare a Birourilor Permanente Reunite pentru a decide calendarul de vot al moţiunii de cenzură împotriva lui Cîţu. Şedinţa din seara asta tocmai s-a încheiat fără...