Ce ghinion pe poporul ăsta să-l prindă scumpirile şi criza politică în sezonul de vară-toamnă. Că dacă ar fi venit nenorocirile astea în sezonul toamnă-iarnă ar fi luat Klaus Iohannis paltonul de pe el şi când l-ar fi trântit pe capota maşinii de preşedinte s-ar fi speriat guvernanţii, s-ar fi lăsat de jocuri politicianiste şi s-ar fi apucat de treabă. Premierul Cîţu nu ar mai fi dat miniştri afară după bunul plac, alegerile interne din PNL şi din USR-PLUS s-ar fi amânat, conducerile producătorilor de energie electrică ar fi fost schimbate şi s-ar fi făcut dosare penale, PNRR-ul ar fi fost făcut aşa cum trebuie, iar campania de vaccinare ar fi fost încredinţată unora care se pricep.

Totuşi, mulţumită vremii mai avem o şansă. Cum pe seară e mai rece afară, domnul preşedinte ar putea îmbrăca celebra geacă roşie, aia cu care ne-a scăpat de Ciuma Roşie, şi ar putea ieşi la plimbare pe la Piaţa Universităţii şi pe la Piaţa Victoriei. Domnul preşedinte nu trebuie decât să se plimbe tăcând profund prin mulţimea de oameni nemulţumiţi care scandează ”Fără penali în funcţii publice!” şi ”DNA să vină să îi ia!”. Pentru că au mai trecut anii de la ultima plimbare prezidenţială ar putea apărea noi strigături cum ar fi ”Fără incompetenţi în funcţii publice!”, ”PNRR-PNRR, astăzi vrem victorie!”, ”V-am votat să guvernaţi/ Nu ca să vă certaţi!”. La presiunea opiniei publice nemulţumite de direcţia în care merge ţara şi a tăcerii adânci a preşedintelui reales, guvernanţii s-ar retrage ruşinaţi în birourile lor şi s-ar pune pe treabă.

Domnule preşedinte, ultima speranţă este în dumneavoastră. Demonstraţi încă o dată, aşa cum aţi mai făcut-o în momente de cumpănă pentru România, că sunteţi un adevărat bărbat de stat, care este capabil să rezolve şi cele mai îngrozitoare crize. Nu trebuie decât să vă scoateţi geaca roşie din dulap şi să vă rupeţi din preţiosul dumneavoastră timp pentru o plimbare prin Capitală la ceas de seară. Ei, nu este nevoie să vă stricaţi week-end-ul. Ieşiţi într-una din zilele săptămânii, atunci când consideraţi dumneavoastră că sunteţi capabil să tăceţi cât mai profund.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/vdasvds.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/vdasvds-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ce ghinion pe poporul ăsta să-l prindă scumpirile şi criza politică în sezonul de vară-toamnă. Că dacă ar fi venit nenorocirile astea în sezonul toamnă-iarnă ar fi luat Klaus Iohannis paltonul de pe el şi când...