Ministrul de Interne Lucian Bode a anunţat vineri că poliţiştii au în lucru aproximativ 200 de dosare penale în care se fac cercetări cu privire la eliberarea unor certificate false de vaccinare.

Imaginea articolului Fenomenul certificatelor false de vaccinare. Bode anunţă că sunt 200 de dosare penale şi 450 de persoane cercetate

Fenomenul certificatelor false de vaccinare. Bode anunţă că sunt 200 de dosare penale şi 450 de persoane cercetate

Potrivit ministrului de Interne, în dosarele penale aflate în lucru sunt cercetate aproximativ 450 de persoane.

„IGPR şi Inspectoratul General al Poliţiei de frontieră, cele două structuri au în lucru în acest moment aproximativ 200 de dosare penale, în care sunt cercetate aproximativ 450 de persoane pentru presupuse infracţiuni de corupţie, fals intelectual, fals informatic, fals material în inscrisuri oficiale”, a declarat Lucian Bode.

Acesta a anunţat că toate persoanele care vor fi găsite vinovate „vor răspunde în faţa legii”.

„Vom continua aceste acţiuni, îmi doresc să eradicăm acest fenomen, va fi sigur imposibil, dar dimensiunea şi cifrele pe care le-am prezentat arată implicarea structurilor MAI în eradicarea acestui fenomen”, a mai spus ministrul de Interne.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Ministrul de Interne Lucian Bode a anunţat vineri că poliţiştii au în lucru aproximativ 200 de dosare penale în care se fac cercetări cu privire la eliberarea unor certificate false de vaccinare. ...