Mirela şi Dana sunt de gardă la ATI şi sunt îngrijorate de numărul mare de îmbolnăviri, ca urmare a faptului că Florin nu a ştiut să conceapă campanii de informare astfel încât tot mai multă lume să se vaccineze. În schimb, Florin s-a priceput să bată câmpii spunând că la începutul lui septembrie vor fi 10 milioane de vaccinaţi şi că România se va număra printre ţările care vor produce unul dintre vaccinurile împotriva coronavirusului.

George şi Diana sunt la magazin şi caută rechizite pentru cei trei copii pe care-i poartă la şcoală. Nu cumpără tot astăzi fiindcă nu le ajung banii şi aşteaptă să ia salariul. Nu ăla de 1.000 de euro despre care vorbea Florin, pentru că ei nu primesc decât salariul minim pe economie, ăla pe care nu-l ştie Dan.

Ion şi Dumitru scot apa din beci după ploaia care a căzut aseară, iar Toni se uită la merii bătuţi de grindină şi ridică neputincios din umeri.

Marta şi Virgil aşteaptă să le vină pensia, aia nemărită, pentru că Raluca nu a reuşit să o majoreze, în ciuda promisiunilor făcute în campaniile electorale.

Mihai şi Damian sunt pe şantier şi aşteaptă să-şi primească banii promişi. Patronul le-a spus să mai aibă puţină răbdare, pentru că Guvernul abia a dat ordonanţa care permite reactualizarea contractelor, după ce preţurile la materialele de construcţie au cunoscut creşteri masive.

Valeriu şi Sabina îşi fac calculele să vadă dacă la iarnă vor reuşi să plătească întreţinerea, dat fiind faptul că preţul la energie s-a urcat pe o curbă ascendentă şi nu mai vrea să coboare de-acolo.

Marcel este cu Sorin la Vama Veche şi i-a scris lui Florin, cel căruia primarul de la Limanu i-a spus că nu are ce căuta în Vamă: „Florin, noi suntem aici. Tu?!”.

Florin nu a rămas dator: ”Vacanţă frumoasă până în 2028”.

Nişte băieţi trecuţi de prima tinereţe râd, cântă, dansează, se conversează şi se distrează după ce au pus mâna pe ţară şi o mulg cu o pricepere pe care o întâlneşti doar la badea Gheorghe, care toată viaţa lui a crescut vaci şi oi.

Unii se fac că guvernează, iar ceilalţi mimează ”opoziţia”. Marcel, Sorin, Florin şi cei împreună cu dânşii sunt la fel. Sunt nişte miştocari care, cu glumiţele lor, nu ar fi avut loc la brigăzile artistice de pe vremuri şi care dacă ar urca pe scena cluburilor de stand-up comedy ar fi fugăriţi cu alune şi fluierături. Marcel, Sorin, Florin şi cei împreună cu dânşii sunt izvoare nesecate de lacrimi de crocodil şi de vorbe goale, care sunt îndrăgostiţi de caterincă. Nişte manelişti politici, chiar dacă ei se dau iubitori de Vama Veche şi pozează în rockeri.

Gheorghe, Vasile, Mirela, Dana, George, Diana, Ion, Dumitru, Marta, Virgil, Mihai, Damian, Valeriu, Sabina sunt toţi cu treabă, cu gândurile lor, cu spaimele lor, cu necazurile lor, cu aşteptările lor. Numai Marcel o arde pe la Vama Veche, iar Florin se plimbă prin ţară în campanie electorală pentru şefia PNL. Şi cum să nu aibă chef de vacanţe şi de miştouri dacă are cine să le plătească salariile, maşinile, secretarele, excursiile şi deplasările: o fac toţi cei înainte numiţi şi încă vreo câteva milioane de români.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/bani-monede2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/bani-monede2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mirela şi Dana sunt de gardă la ATI şi sunt îngrijorate de numărul mare de îmbolnăviri, ca urmare a faptului că Florin nu a ştiut să conceapă campanii de informare astfel încât tot mai multă lume ...