LC cântă la radio despre faimosul său palton de ploaie şi mă întind să cresc volumul. Plouă tare şi abia mai văd printre ştergătoarele care se agită peste puteri. POC!

 

Când deschid ochii următoarea dată e destul de clar că nu mai sunt la Bucureşti în drum spre casă, pentru că aici e mult prea cald pentru un sfârşit de mai şi lumea e mult prea veselă. Până şi copilul care stă în căruţ lângă masa pătrată, de pe care se agită în vânt muşamaua de un roz-pal în carouri neprinsă bine, mi-a zâmbit.

 

Leonard era în colţul mesei, cu paharul ridicat. Nu mă surprinde deloc să-l văd aici. Vin alb, tzatziki şi măsline pe masă, înconjurat de prieteni care-şi agită mâinile în aer. Mă observă imediat şi îmi face semn către scaunul liber de lângă el. Dau să mă scuz pentru că mă aflu aici, pentru că le-am invadat intimitatea, dar ştie ce aveam să spun şi nu mă lasă să duc vorba pân’ la capăt. Îmi toarnă vin şi mă întreabă de ce am venit abia acum. Deşi a visat la asta toată viaţa, nu e obişnuit să nu fie urmărit de jurnalişti curioşi la tot pasul. Îi explic că nu de asta sunt aici, dar îmi spune că dacă tot am ajuns, am face bine să ne punem pe treabă. Întâi ne întoarcem scaunele spre mare, îndepărtându-le puţin de gălăgia de la masă, de unde o femeie deosebit de frumoasă ne zâmbeşte complice.

 

Încep cu o întrebare relativ banală, dar care mă roade de când am citit prima oară despre iubirea pe care o poartă insulei Hydra. De ce aici, din toate locurile din lume? Mă uit în jur şi-mi cam dau seama de ce fără să mai fie nevoie de vreun răspuns de la el, dar mă invită totuşi la o plimbare, ca să-mi arate cum te îndrăgosteşti de Hydra în câţiva paşi simpli. Marea are o culoare superbă, un albastru aproape clişeic. Dinspre taverne vine un miros puternic de vinete coapte şi de caracatiţă la grătar. Pietrele arse de soare îţi dau o puternică senzaţie de siguranţă. Aici e acasă pentru Leonard Cohen, iar casa albă cu uşă albastră e raiul lui.

 

Tot de dragoste vreau să-l întreb, pentru că despre ce altceva ai putea să mai vorbeşti cu unul ca el, care până şi vocea o are de romantic.

 

S-a iubit cu sute de femei…începe. Imediat i-o tai şi îl întreb dacă e adevărat că pe Marianne a iubit-o cel mai mult. Îşi întoarce capul către masă. Deşi suntem departe acum, văd cum privirile li se intersectează imediat şi cum li se luminează chipurile în acelaşi timp. Înţeleg acum de ce am plecat la plimbare. Ştia că vreau să-l întreb de Marianne şi răspunsul lui legat de ea, deşi deloc surprinzător, mă bucură nespus. Într-o viaţă, poţi să ai mai multe astfel de iubiri mari? Începe să râdă cu poftă şi să fredoneze. Nu-i aud răspunsul pentru că mă trezesc în camera mea, cu geamurile larg deschise. Ploaia s-a oprit şi discul e la final.

 

“Now so long, Marianne, it’s time that we began

To laugh and cry and cry and laugh about it all again” cântă Leonard, şi acul pickup-ului se ridică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/alex-anghel.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/alex-anghel-300x300.jpgrootstireaUncategorised
LC cântă la radio despre faimosul său palton de ploaie şi mă întind să cresc volumul. Plouă tare şi abia mai văd printre ştergătoarele care se agită peste puteri. POC!   ...