Iresponsabilitatea primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, se traduce în pierderi de vieţi omeneşti. USR PLUS consideră ca primarul Robert Negoiţă trebuie să răspundă în faţa reprezentanţilor justiţiei privind tragedia petrecută luni seară. Din primele informaţii şi documente pe care le au consilierii USR PLUS, nu există autorizaţie de construire pentru lucrarea derulată lângă Biblioteca Naţională. De altfel, în administraţia publică locală este un fapt binecunoscut că firmele primăriei sectorului 3 acţionează la ordinul verbal al lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3”, spun cei de la USR PLUS pe Facebook.

Aceştia acuză că pe şantierul deschis lângă Biblioteca Naţională nu au mai fost făcute doar lucrări fără avize şi fără autorizaţii care nu respectă normele de mediu, ca pe Esplanada, ci, se pare, „lucrări nelegale de punere în siguranţă a unui drum, dar asta după ce au fost puse bordurile şi elemente de iluminat”.

În plus, liderii USR PLUS consideră că este „scandalos” că în continuare firmele de construcţie din subordinea Consiliului Local al Sectorului 3 „acţionează la ordinul verbal al lui Robert Negoiţă şi nu se respectă nici un fel de măsuri de siguranţă a muncii”.

Doi muncitori au murit şi patru au fost răniţi, transportaţi la spital, după surparea malului de pământ din Capitală, din zona Bibliotecii Naţionale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/08/whatsapp-image-2021-08-02-at-16-56-13.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/08/whatsapp-image-2021-08-02-at-16-56-13-300x287.jpgrootstireaUncategorised
„Iresponsabilitatea primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, se traduce în pierderi de vieţi omeneşti. USR PLUS consideră ca primarul Robert Negoiţă trebuie să răspundă în faţa reprezentanţilor justiţiei privind tragedia petrecută luni seară. Din primele informaţii şi...