O femeie în vârstă de 93 ani a sunat la 112 anunţând că doi bărbaţi i-au furat o sumă de bani din locuinţă. Cei doi s-au recomandat a fi medici, cetăţeni străini, şi au intrat în locuinţă după ce au interacţionat pe stradă cu victima, sub pretextul că strâng bani pentru renovarea unei biserici.

Poliţiştii de la Secţia 10 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au început cercetările şi au identificat doi bărbaţi, de 34 şi 37 de ani.

„În baza probatoriului administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că cei doi bărbaţi ar fi abordat victima pe stradă şi, sub pretextul că sunt medici veniţi din străinătate pentru a strânge fonduri necesare la renovarea unei biserici, au determinat persoana să îi primească în casă. Ulterior, bărbaţii ar fi revenit la adresă de unde ar fi sustras peste 3.000 de lei”, au anunţat poliţiştii.

Unul dintre bărbaţi a fost arestat preventiv în altă cauză, iar cel de al doilea a fost reţinut, instanţa dispunând măsura arestului la domiciliu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/hepta-4180907.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/hepta-4180907-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O femeie în vârstă de 93 ani a sunat la 112 anunţând că doi bărbaţi i-au furat o sumă de bani din locuinţă. Cei doi s-au recomandat a fi medici, cetăţeni străini, şi au intrat în locuinţă după...