Incidentul a avut loc luni seara, în satul Cişmele, comuna Smârdan, din judeţul Galaţi.

Poliţiştii au aflat că şoferul, un tânăr de 19 ani, a pierdut controlul volanului în timp ce se afla într-o intersecţie, iar maşina a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat pe un teren de fotbal.

Doi adolescenţi, aflaţi în maşină, au fost răniţi, şi au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Galaţi.

Şoferul a părăsit locul producerii accidentului, însă a fost găsit de poliţişti la domiciliu. Agenţii au aflat că tânărul era băut şi nu are permis de conducere, dar şi că numerele maşinii avariate sunt false.

„Întrucât, la testarea alcoolscopică a rezultat o valoare ce depăşeşte 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat, valoare de la care fapta este considerată infracţiune, tânărul a fost condus la Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul de 19 ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numerele montate pe maşină sunt atribuite unui alt autoturism”, au anunţat reprezentanţii IPJ Galaţi.

În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul cu numere false. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi ar putea fi arestat preventiv.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/accident-2015-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/accident-2015-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Incidentul a avut loc luni seara, în satul Cişmele, comuna Smârdan, din judeţul Galaţi. Poliţiştii au aflat că şoferul, un tânăr de 19 ani, a pierdut controlul volanului în timp ce se afla într-o...