Militanţi islamişti au lansat, marţi dimineaţă, rachete spre nordul Israelului, după ce armata israeliană a efectuat raiduri aeriene în Siria, iar premierul israelian, Naftali Bennett, a avertizat liderii politici de la Beirut că nu va tolera “atacurile teroriste”.

 

Conform presei de stat din Siria, avioane militare israeliene au atacat în cursul nopţii de luni spre marţi poziţii militare situate în apropierea oraşului Alep. Israelul efectuează frecvent raiduri aeriene în Siria, vizând trupe iraniene sau grupuri islamiste susţinute de Teheran.

 

Marţi dimineaţă, militanţi islamişti au lansat din Liban două rachete spre nordul Israelului. O rachetă a fost interceptată de sistemele balistice israeliene, iar alta a căzut pe un câmp. Nu au fost semnalate victime.

 

În replică, armata israeliană a lansat obuze de artilerie spre zona Wadi Hamoul, în sudul Libanului. Comandanţii militari israelieni cred că rachetele au fost lansate de militanţi islamişti palestinieni din Liban.

 

Libanul este responsabil de aceste atacuri, deoarece permite prezenţa teroriştilor pe teritoriul său“, a reacţionat Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării, citat de cotidianul The Times of Israel.

 

Libanul este în pragul colapsului, la fel ca orice altă ţară în care este activ Iranul“, a afirmat, la rândul său, premierul Israelului, Naftali Bennett, referindu-se la criza politică, economică şi socială de la Beirut. “Noi nu vom permite nimănui să afecteze suveranitatea şi securitatea Israelului”, a subliniat Naftali Bennett. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0606063670-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0606063670-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Militanţi islamişti au lansat, marţi dimineaţă, rachete spre nordul Israelului, după ce armata israeliană a efectuat raiduri aeriene în Siria, iar premierul israelian, Naftali Bennett, a avertizat liderii politici de la Beirut că nu va tolera...