Una spun şi alta fac. Spun că se înţeleg, dar faptele lor demonstrează contrariul. O mare şedinţă la Senat are loc după un weekend încărcat de evenimente politice liberale. Punctul fierbinte pe ordinea de zi este desfiinţarea Secţiei Speciale. Săptămâna trecută, şedinţa s-a suspendat şi au aruncat subiectul pe mâna experţilor. Adică au mai format o comisie care să le spună ce să facă.

„Eu am desfiinţat SIIJ printr-un proiect aprobat în guvern. Acum ne întoarcem la experţi, există un grup de lucru. De acolo ar trebui să vină cele mai bune opinii”, a declarat Florin Cîţu.

Desfiinţarea SIIJ s-a împotmolit în parlament. Acolo, UDMR s-a gândit să depună controversatul amendament prin care secţia specială s-ar muta la Parchetul General. Legea cu amendamentul cu pricina a trecut de Camera Deputaţilor. Urmează votul la Senat, care ar fi trebuit să se întrunească deja într-o sesiune extraordinară. Nu a făcut-o pentru că ministrul Justiţiei şi şeful UDMR nu ajung la un consens.

„Coaliţia funcţionează extraordinar de bine, mai puţin capitolul Justiţie. Mi se pare total inacceptabil faptul că UDMR nu respect programul de guvernare. Ne facem că desfiinţăm SIIJ, dar îl refacem în cadrul unei secţii din cadrul Parchetului General”, spune Stelian Ion, ministrul Justiţiei.

„Pe mine, ca cetăţean, mă interesează un singur lucru, ca magistratul care mă anchetează şi după aceea cel care mă judecă să fie independent, să nu fie şantajat”, subliniază Kelemen Hunor, vicepremier UDMR.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/7674589-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/7674589-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Una spun şi alta fac. Spun că se înţeleg, dar faptele lor demonstrează contrariul. O mare şedinţă la Senat are loc după un weekend încărcat de evenimente politice liberale. Punctul fierbinte pe ordinea de zi este...