Dinamo Bucureşti a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 3-2 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din prima etapă a Ligii I de fotbal.

Dinamo a câştigat spectaculos printr-un hat-trick al lui Deian Sorescu (44, 58, 72), la meciul de debut al italianului Dario Bonetti în acest mandat ca antrenor al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Sorescu a înscris primul gol după o combinaţie cu Robert Moldoveanu şi un slalom prin careul advers (44). A doua reuşită a venit (58) cu un şut de la 22 de metri, la care o contribuţie a avut şi portarul Victor Rîmniceanu, păcălit de mingea care a sărit peste el.

Golul victoriei a fost reuşit după o lovitură liberă (72), şutul puternic al lui Sorescu fiind deviat involuntar în propria poartă de Ricardinho.

Ilfovenii au deschis scorul prin Lorand Fulop (14), la meciul său de debut pentru FC Voluntari, după o minge aşezată de Marcelo Lopes. Pentru oaspeţi a înscris şi internaţionalul moldovean Vadim Raţă (66), tot la meciul de debut, din centrarea lui Fulop.

O fază controversată s-a petrecut în min. 88, când Neluţ Roşu a trimis direct în poartă după o minge de arbitru, care însă nu fusese jucată şi de alt fotbalist, iar arbitrul Iulian Dima a anulat golul.

Decizie corectă. Jucătorii ilfovenilor l-au încolţit pe Dima, pentru a cere explicaţii. Moment în care Eşanu a ieşit nervos din poartă. Tamaş, preşedintele-jucător al celor de la Voluntari, l-a luat de gât şi l-a împins pe goalkeeperul „câinilor”. Ambii au văzut cartonaşul galben. După joc, ilfovenii au făcut scandal. 

FC Dinamo Bucureşti – FC Voluntari 3-2 (1-1), Stadion Dinamo – Bucureşti
Au marcat: Deian Sorescu (44, 58, 72), respectiv Lorand Fulop (14), Vadim Raţă (66).
Arbitru: Iulian Dima (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov)

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/10-7540626-mediafax-foto-alexandru-dobre-resize.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/10-7540626-mediafax-foto-alexandru-dobre-resize-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dinamo Bucureşti a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 3-2 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din prima etapă a Ligii I de fotbal. Dinamo a câştigat spectaculos printr-un hat-trick...