Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a părăsit spitalul, după ce a fost supus la patru zile de tratament medical, a informat duminică agenţia Reuters.

Bolsonaro a declarat că îşi va relua funcţiile prezidenţiale începând de luni, menţionând că medicii i-au spus că va trebui să urmeze o dietă, ca să-şi repare sănătatea.

Preşedintele a glumit pe seama recomandărilor şi a spus că speră să mănânce coaste la grătar în următoarele 10 zile,.

”Voi încerca să urmez sfaturile specialiştilor, dar nu sunt un exemplu pentru nimeni când vine vorba de dietă”, s-a scuzat Bolsonaro.

Bolsonaro a fost dus la spital după ce a resimţit dureri abdominale. În vârstă de 66 de ani, Bolsonaro a suferit câteva sperieturi în ultimii ani.

Preşedintele brazilian a fost rănit grav în 2018, după ce a fost înjunghiat la un miting în timpul desfăşurării campaniei sale, iar în iulie anul trecut a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Oficialii din domeniul sănătăţii au menţionat că Bolsonaro va rămâne în continuare sub observaţie, a menţionat Reuters, după ce, la un moment dat, s-a pus în discuţie necesitatea unei operaţii.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0577083696.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0577083696-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a părăsit spitalul, după ce a fost supus la patru zile de tratament medical, a informat duminică agenţia Reuters.Bolsonaro a declarat că îşi va relua funcţiile prezidenţiale începând de luni, menţionând că medicii i-au...