Pesta porcină africană (PPA), letală porcilor, a fost descopertă în Brandenburg, aproape de graniţa cu Polonia. Circa 200 de animale au fost sacrificate în cele două locaţii după ce un laborator a confirmat infecţiile. Autorităţile veterinare se află în prezent la faţa locului pentru a controla focarele.

Boala rămâne la o distanţă semnificativă de nord-vest, unde este concentrată industria de creştere a porcilor din Germania. Însă descoperirea s-ar putea dovedi a fi un impediment pentru eforturile ţării de a resuscita exporturile de carne de porc.

Mai mulţi importatori au evitat carnea germană după izbucnirea de anul trecut a unui focar în rândul populaţiei de mistreţi, stocurile continuând să se adune astfel în Europa. Deşi unele pieţe s-au redeschis între timp, carnea de porc din Germania rămâne izolată de piaţa din China, cel mai mare consumator la nivel mondial.

Momentan nu este cert modul în care vor reacţiona cumpărătorii, „însă nu încape îndoială că ştirea nu ne va ajuta în niciun fel”, spune furnizorul de analize AMI.

Comercianţii ar căuta astfel să obţină discount-uri pentru stocurile din Germania, susţine Justin Sherrad, strateg în cadrul grupului olandez Raobank. Iar revenirea cărnii ar putea fi împiedicată de limitele de cumpărare impuse de anumite ţări, adaugă Udo Hemmerling, secretar general adjunct al sindicatului fermierilor germani DBV.

Din toamnă, Germania a numărat peste 1.200 de cazuri de PPA în Brandenburg, iar statul Saxonia a raportat – de asemenea – aproximativ 300 de infecţii. În plus, şansele ca focarele să dispară în curând sunt destul de mici, având în vedere că numărul de infecţii continuă să crească peste graniţă, în Polonia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/pesta.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/pesta-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pesta porcină africană (PPA), letală porcilor, a fost descopertă în Brandenburg, aproape de graniţa cu Polonia. Circa 200 de animale au fost sacrificate în cele două locaţii după ce un laborator a confirmat infecţiile. Autorităţile veterinare...