Duminică, 18 iulie, se împlinesc 45 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice, obţinută de Nadia Comăneci la Olimpiada de Vară de la Montreal, 1976. Cu această ocazie, fundaţia al cărei preşedinte este însăşi eroina de la Montreal a organizat cea de a treia ediţie a evenimentului sportiv, dedicat copiilor, „Nadia Sports Experience – Paşaport pentru sport”, chiar în oraşul ei natal, Oneşti.

Evenimentul se desfăşoară în weekendul 17-18 iulie şi propune un concept unic pentru copiii care iubesc sportul şi mişcarea în aer liber: ocazia unei testări gratuite la 12 discipline sportive, cu posibilitatea selectării într-un program sportiv de performanţă, dar şi provocarea de a participa la activităţi de mişcare în aer liber, în familie, într-un cadrul organizat, sub îndrumarea unor antrenori sportivi.

„Nadia Sports Experience este un festival dedicat în special copiilor, dar şi părinţilor şi bunicilor, iubitor de sport şi mişcare în aer liber. Mă bucur că anul acesta reuşim să organizăm evenimentul Paşaport pentru Sport în Oneşti, chiar când se împlinesc 45 de ani de la Olimpiada de la Montreal. Regret nespus că nu pot fi prezentă la eveniment, dar situaţia pandemică mă împiedică să mă bucur alături de voi de aceste două zile de sport şi mişcare. Vă încurajez însă să veniţi în număr cât mai mare. Va fi o experienţă unică, şansa de a testa nu doar un sport, ci chiar douăsprăzece discipline sportive, să descoperiţi ce vă place şi poate chiar viitoarea voastră carieră”, a declarat Nadia Comăneci, preşedinte al Fundaţiei ce îi poartă numele.

Copiii participanţi au primit un ”Paşaport pentru sport” şi pentru fiecare disciplină sportivă testată au primit o ştampilă în acest paşaport, iar la acumularea a cel puţin şapte ştampile în ”Paşaportul pentru sport”, copiii au fost răsplătiţi cu premii surpriză.

Ziua de duminică a fost dedicată activităţilor distractive de mişcare pentru întreaga familie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/fotojet-8-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/fotojet-8-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Duminică, 18 iulie, se împlinesc 45 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice, obţinută de Nadia Comăneci la Olimpiada de Vară de la Montreal, 1976. Cu această ocazie, fundaţia al cărei...