O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 662.220 doze, soseşte, luni, în ţară. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni.

Transportul către centrul de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Până la acest moment, România a recepţionat 16.596.629 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.269.098 au fost utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 662.220 doze, soseşte, luni, în ţară. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni. ...