Cazul Iuliu Maniu

La 2 aprilie 1933, Iuliu Maniu demisionează din funcţia de preşedinte al PNŢ. Sau, mai precis, redemisionează, deoarece mai făcuse asta o dată, în iunie 1930.

Lui Tudor Arghezi, întîmplarea îi serveşte, în tableta Iuliu Maniu, apărută în Progresul social din 20 mai 1933, ca prilej de meditaţie asupra unui nărav al politicianismului băştinaş:

Înţepenirea cu orice preţ în fotoliu de Ştab al unui partid.

Scrie Tudor Arghezi în 1933 ca şi cum s-ar referi la vremurile de azi:

„Obiceiul demisiei din prezidenţia unui partid politic este necunoscut în viaţa politică, măcar românească. Dar nu ne înşelăm, fenomenul nu s-a produs la noi niciodată, împiedicat, evident, şi de marea nevoie ca generalul civil să nu-şi părăsească turnul de ivoriu, dar şi de situaţia agreabilă de a conduce un mare număr de viitori deputaţi, prefecţi, primari, consilieri şi votanţi. Tocmai neobişnuinţa părăsirii şefiilor – francezul zice j’y suis, j’y reste, impresionează pînă la confuzie pe oamenii politici, cuprinşi actualmente într-un emisfer de vreo douăzeci de constelaţii şi fracţiuni antagoniste. Acordul a fost unanim la opoziţie în această privinţă: un şef nu trebuie să plece nici mort“.

Slăbiciune

Orgoliul, unul dintre cele mai mari slăbiciuni omeneşti, atinge punctul culminant în cazul Regelui Lear. Trebuie să ai o credinţă oarbă în superioritatea ta ca să laşi puterea şi să devii om simplu de dragul unui experiment: acela de a vedea dacă fiicele te iubesc. Un experiment pentru care vei plăti scump.

Presiunea

Cornel Nistorescu, care ştie multe, mult mai multe decît mine, despre iatacurile puterii, îmi povesteşte despre preşedinţi, premieri, lideri politici care s-au dat peste cap să facă pe plac companiilor străine la presiunea marilor Puteri. Liderii occidentali sînt atotputernici pentru noi, cei din provincia Europei. Pentru cei din ţara lor sînt şi ei nişte bieţi muritori. Am mai scris despre stupoarea mea urmărind în Anglia un talk show la care baroneasa Emma Nicholson, membră a unui partiduleţ de second-hand din Anglia, era călcată în picioare de adversarul politic sub privirile vesele ale moderatorului. Între 2000 şi 2004 distinsa a fost Raportorul UE pentru România. Popasurile sale în Moldo – Valahia primeau amploarea unei intrări a lui Isus în Ierusalim cu Mercedesul. Presă, politică, opinie publică i se prosternau la picioare. Aceşti bieţi muritori în ţara lor, dependenţi de votul cetăţenilor, de toanele presei şi de banii multinaţionalelor, au văzut şi văd în ţările din Est sărace, provinciale, surse inepuizabile de afaceri pentru multinaţionalele care-i finanţează. Totul şi pentru că locuitorii ţărilor din Est sînt complexaţi în primii ani postcomunişti de gîndul că au trăit în comunism, Asta spre deosebire de Hans, care a trăit în capitalism, chit că Hans din capitalism era o simplă burtă de bere şi cîrnaţi, spre deosebire de Ion din comunism, care făcuse şcoală, mersese la teatru ca la un eveniment al vieţii şi cumpărase pe sub mînă cărţile lui Marin Preda, surse inepuizabile de afaceri pentru multinaţionalele care-i finanţează. În ţara lor e mai greu să le mituiască. În România e aşa de uşor, pentru că în România corupţi sînt doar românii. Străinii sînt cinstea întruchipată. Deşi au văzut zeci de filme şi seriale inspirate din viaţă despre afacerile murdare ale multinaţionalelor românii te demască imediat ca fiind comunist, suveranist, omul ruşilor dacă îndrăzneşti să te întrebi de ce nu sînt anchetate şi multinaţionalele de venite la noi cu gînd de a -i trage pe sfoară pe babuini. Cît despre presiunea la care sînt supuşi liderii români de liderii Marilor Puteri pentru a face concesii multinaţionalelor îmi amintesc de îndată zicerile lui Duca Vodă din Zodia Cancerului, romanul lui Mihail Sadoveanu, despre gurile flămînde de la Înalta Poartă:

„Vodă păru mulţămit de acest cuvînt. Cu mînile la spate, se mişcă prin odaie pe dinaintea femeilor. Scurt şi burduhos, părea încercuit într un butoi, pe care l clătina, ca să mai trezească drojdii de îndoieli. Catrina îl urmărea cu privirea i ascuţită.

— Este nevoie, începu el iar, să mă duc la Stambul, ca s astup gurile cele flămînde, să deştept prietiniile, să îndestulez vistieria lui Mehmet, să fac să curgă daruri în harem. ”

Castro îi îndeamnă pe cubanezi să mănînce legume

12 martie 1997. Fidel Castro vizitează provincia Camaguey în cadrul campaniei numite de el Corectarea erorilor. Cu acest prilej Tătucul, dar totodată şi Profesorul Castro nu se dezminte. El le recomandă celor cu care se întîlneşte nu să citească Programul stabilit de Congresul al III-lea al PCC, nici măcar Capitalul lui Marx. El le recomandă să mănînce legume şi să facă exerciţii fizice. Dialogul cu mulţimea are ceva familiar, de neam venit în vizită:

Castro: Cred că aveţi un bun program de alimentare în această uzină, pentru că aveţi 50 sau 60 de hectare. (Se întrerupe) Cît aveţi?

Vorbitor neidentificat: Aproape 5 caballerias. Da, 70 de hectare.

Castro: Aproape 65 de hectare. Într-o zi o să vi- i ia oraşul (rîsete)

Vorbitor: Da, dar pînă atunci o să le facem să producă.

Castro: Vă recomand să plantaţi legume rădăcinoase şi alte legume; să plantaţi o varietate de legume. Va trebui să-i învăţaţi pe muncitori să mănânce legume, deoarece mulţi oameni nu mai mănâncă legume. E extrem de important pentru sănătate. Unele legume contribuie la prevenirea cancerului.

Acest lucru este extrem de important pentru sănătate. În fiecare zi se descoperă mai multe informaţii despre acest lucru.

Vorbitor: Datorită fibrei.

Castro: Prin consumul de vitamine, minerale şi fibre, cred că puteţi face o bună alimentare. Nu va fi greu, cu bunăvoinţa voastră, a tuturor celor care lucraţi în această fabrică. Ar trebui să aveţi o alimentaţie bună. Singurul lucru despre care va trebui să fiţi avertizaţi este să nu vă îngrăşaţi prea mult prea mult. [râsete] Fiţi atenţi la dieta voastră astfel încât, atunci când vom venim aici, să nu găsim prea mulţi oameni graşi. Există ceva despre care nu s-a vorbit şi va trebui să facem acest lucru. Nu se vorbeşte despre activităţi sportive, exerciţii. Este în regulă că avem un teatru, un club video şi o piscină. Ei bine, e ceva. Dar cred că va trebui să vedeţi cum puteţi construi o sală de gimnastică. Nu va dura prea mult pentru a avea o sală de gimnastică.

Vorbitor: Nu am apucat să vă explic.

Castro: De asemenea, cîteva facilităţi de atletism, pentru ca să aveţi nu numai piscină, ci şi aparate de atletism. Acolo avem oameni de ştiinţă care lucrează la un centru de cercetare foarte modern – care a devenit un model pentru ţară – şi oamenii lucrează multe ore. Lucrează 14, 15 ore, şi eu am sugerat să folosească una dintre acele ore pentru a face mişcare. Facilităţile sunt în curs de construire – ei – vor înnebuni de atîtea formule şi cercetări ştiinţifice – astfel încât să poată face exerciţii fizice în mod regulat. Cred că trebuie să oferim tinerilor o dietă echilibrată , bună şi variată – vorbeaţi despre diete şi săli de prânz -, dar lucrătorii ar trebui să facă exerciţii. Acest lucru va avea un efect asupra productivităţii. O bună nutriţie, sănătate, exerciţii fizice vor contribui la asta. Sper că nu va trebui să mergeţi niciodată la policlinică, mica clinică pe care o aveţi acolo. Sper să aveţi o sănătate bună.”

Articol preluat integral de pe cristoiublog.ro.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/cristoiu-editorial-11.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/cristoiu-editorial-11-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cazul Iuliu Maniu La 2 aprilie 1933, Iuliu Maniu demisionează din funcţia de preşedinte al PNŢ. Sau, mai precis, redemisionează, deoarece mai făcuse asta o dată, în iunie 1930. Lui...