Publicistul Ion Cristoiu reia un fragment din postfaţa semnată în volumul lansat vineri de Constantin Boştină – În ochiul ciclonului. Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu.- în care afirmă că propulsarea Elenei Ceauşescu în funcţia (neoficială) de al doilea om în statul român, prin influenţa asupra soţului ei, a dus în cele din urmă la o Dictatură bicefală.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Vineri, 16 iulie 2021, a avut loc la Clubul Diplomaţilor din Bucureşti lansarea cărţii În ochiul ciclonului. „Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu”. Constantin Boştină: Dialog cu Alice Barbu şi S.R. Stănescu, editura Evenimentul şi Capital, 2021.

Constantin Boştină, în prezent Preşedinte fondator şi preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei pentru Studii şi Prognoze Economico – Sociale (ASPES) şi director general al revistei Economistul, într-un cuvînt un brav reprezentant al capitalismului postdecembrism, a fost între anii 1980 – 1982 secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu. O funcţie unică în lagărul socialist, înfiinţată de fostul preşedinte pentru a fi ocupată de Constantin Boştină, la vremea respectivă un specialist în economie internaţională. Memoriile din carte au valoarea istorică de excepţie dată de experienţa unui om care a fost timp de doi ani lîngă Nicolae Ceauşescu. Despre această experienţă am realizat un interviu cu Constantin Boştină care va fi difuzat sîmbătă, 17 iulie 2021 pe Aleph News în cadrul emisiunii Interviurile lui Cristoiu. Prezent la lansare am vorbit despre dezvăluirile valoroase ale lui Constantin Boştină în postura de memorialist lipsit de patimi pro sau contra Ceauşescu. Înregistrarea intervenţiei mele poate fi urmărită în Jurnalul meu video de pe cristoiublog.ro. Despre manifestare a scris un reportaj seducător Cora Muntean, postat pe cristoiublog.ro.

Din cele 325 de pagini ale întregii cărţi 100 (o sută!!!) alcătuiesc Postfaţa semnată de mine, practic un studiu care – vorba lui Dan Andronic de la lansare – putea el însuşi fi tipărit ca o carte, avînd titlul Drama României lui Ceauşescu n-a fost dictatura. 3. Reproduc mai jos un fragment din acest studiu:

Propulsarea Elenei Ceauşescu în funcţia (neoficială) de al doilea om în statul român, prin influenţa asupra lui Nicolae Ceauşescu, determinată fundamental de rolul acceptat de el în conducerea treburilor, a dus în cele din urmă la o Conducere bicefală a ţării sau mai precis la o Dictatură bicefală. În aceste condiţii, viaţa celor din echipa Ceauşescu devine un chin. Pentru că soluţionarea unor probleme ale domeniului de activitate nu mai depinde doar de Nicolae Ceauşescu, ci şi de Elena Ceauşescu. Se ştie cît de groaznică e într-o firmă, într-o instituţie, dubla comandă. E lesne de înţeles ce însemna asta într-o Românie care depindea de un singur om. Care om, la rîndul lui, împărţea puterea cu altcineva. Acest altcineva era nevasta Omului. O persoană pe care cei din echipa Ceauşescu, bărbaţi, dar şi orgolioşi, nu voiau s-o accepte. Pentru că o considerau proastă, rea, nepricepută. Dar şi – dacă nu mai ales – o tratau ca pe nevasta Şefului, care, ca orice nevastă, trebuia să stea acasă, şi nu ca pe un şef acceptat şi pentru calităţile sale de şef. Cum era, de exemplu, Nicolae Ceauşescu.

Elena Ceauşescu nu era ceea ce se cheamă o nevastă obişnuită. Era o nevastă roasă de un orgoliu ieşit din comun. În memoriile sale publicate la editura Mediafax sub titlul Întîlniri cu Nicolae Ceauşescu Ion Traian Ştefănescu istoriseşte un moment care spune totul despre orgoliul Tovarăşei:

<În 1970, înainte de a fi deschisă oficial, Ceauşescu şi soţia sa au vizitat o Expoziţie a Economiei Naţionale, care era găzduită de Pavilionul Expoziţional de la Şosea. De ce anume au venit la expoziţie înaintea deschiderii sale nu ştiu. Cred că urmăreau să depisteze ceva anume, înţelegîndu-se numai din priviri.

O însoţeam pe Elena Ceauşescu, care, aflîndu-se în mişcare, s-a împiedicat şi s-a aflat în pericol să cadă (tocul i se prinsese într-o reiură, un pliu al unui covor de cauciuc).

Instinctiv, am întins mîna şi am sprijinit-o de cotul stîng. Reacţia ei? S-a dezlănţuit ca o furtună:

«Ce, crezi că nu sunt capabilă să mă ţin pe picioare? Dă-mi drumul!»

Era o reacţie care te stupefia. Să acţionezi în sprijinul celui de lîngă tine, să-l salvezi de la necaz şi să reacţioneze astfel? Blocat, m-am uitat la ea şi, privind-o cu reproş, mi-am făcut o cruce, spunînd: «Sunteţi teribilă, pur şi simplu, cum vă puteţi gîndi la aşa ceva?». Gestul meu a fost o reacţie negîndită, instinctivă, altfel fireşte că nu l-aş fi făcut. (…)

Concluzia lui Ion Traian Ştefănescu:

Definită prin acest orgoliu imens, Elena Ceauşescu e un pericol mortal pentru bărbaţii din echipa lui Ceauşescu:

Rănirea orgoliului produce situaţii monstruoase.

Şi în cazul Elenei Ceauşescu e destul de uşor să se întîmple asta.

Deşi în statul român are o putere imensă, ea ştie c-o deţine numai şi numai prin bărbat, prin Nicolae Ceauşescu. Ştie însă şi că o mare parte din carieră Nicolae Ceauşescu şi-o datorează ei. Se ştie deosebită, deasupra celorlalţi. Mai ales că toţi cei din echipa lui Ceauşescu de după 1973 n-au stagiul ei în Partid. Elena Ceauşescu prinde astfel ură faţă de toţi cei care îi lasă impresia că n-o tratează aşa cum se cuvine. Dumitru Popescu s-a ocupat pe larg de Elena Ceauşescu în memoriile sale publicate în şase volume le Curtea Veche sub titlul Cronos autodevorîndu-se. Despre cum se năştea ura Elenei Ceauşescu el scrie la un moment dat:

Orgoliul exacerbat duce la ceea ce am putea numi Complexul neglijării. Personalităţi precum Nicolae Ceauşescu nu ţin neapărat să fie recunoscute ca şefi prin gesturi exterioare. Ei se ştiu şefi, acceptaţi de ceilalţi ca atare. Elena Ceauşescu nu e un Lider înnăscut. N-a dobîndit atîta putere, ca Nicolae Ceauşescu, prin ea însăşi. E adjuncta lui Ceauşescu şi, ca orice adjunct, are permanent nevoie de a fi recunoscută ca şefă de cei din jur. Ea suspectează pînă şi gesturile neutre ca aparţinînd lipsei de respect, refuzului de a accepta că şi ea e Şefă. Prin sine însăşi, nu ca nevastă. Nu cred că ea voia să-i ia locul lui Nicolae Ceauşescu. Voia să fie recunoscută ca al doilea om în stat.

Elena Ceauşescu e convinsă că opiniile ei, soluţiile ei sînt nemaipomenite. Punerea lor la îndoială poate fi făcută doar de Nicolae Ceauşescu, singurul pe care-l acceptă ca fiind mai bun decît ea. Despre fiecare din echipa lui Ceauşescu, ea crede, cum observă Dumitru Popescu, că e .

De ce-i consideră aşa?

Pentru că însuşi Nicolae Ceauşescu îi considera la fel. Sau mai precis, ca pe nişte simple marionete, mînuite de el, cum şi cînd voia. Nu cred că, rămas între patru ochi cu nevastă-sa, Nicolae Ceauşescu murea de respect faţă de cei din echipa sa, pe care-i beştelea în public. Nici ei nu se osteneau cu demnitatea în faţa lui Ceauşescu. În aceste condiţii, cum să-i respecte Tovarăşa?

Spre deosebire de Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu se interesa de bîrfele care circulau despre cei din echipa Ceauşescu. Îi asigurau informaţii oamenii din anturaj, de la Tudor Postelnicu pînă la Emil Bobu. Pentru Nicolae Ceauşescu avatarurile omeneşti ale cuiva n-aveau prea mare importanţă. Se considera intrat deja în Istorie. Importanţă avea dacă omul era sau nu bun profesional. Pentru Elena Ceauşescu aceste lucruri contau enorm. Pînă la urmă ele reprezentau temelia pe care se înălţa judecata ei de valoare.

Ion Traian Ştefănescu se vede nevoit să recunoască:

.

Conflictele dintre Elena Ceauşescu şi membrii echipei Ceauşescu au drept cauză principală intervenţia Tovarăşei în relaţia dintre membrii echipei şi Nicolae Ceauşescu.

Un aspect al acestei relaţii îl reprezintă influenţarea de către Tovarăşa a relaţiei lui Nicolae Ceauşescu cu ceilalţi membri ai echipei. Teoretic, cei aleşi de organismele colective ale partidului în diferite funcţii în stat ar trebui să depindă în mică măsură de părerea lui Nicolae Ceauşescu despre ei. Pe măsură ce Nicolae Ceauşescu devine un soi de Faraon al României numirea cuiva într-o funcţie şi, desigur, rămînerea sau plecarea într-o funcţie, depind exclusiv de Nicolae Ceauşescu. După plecarea din conducere a celor care i-au fost colegi pe vremea lui Dej, Nicolae Ceauşescu îşi formează o echipă tînără: Ştefan Andrei, Cornel Burtică, I.T. Ştefănescu, Dumitru Popescu.

Pe măsură ce dictatura devine tot mai puternică, Nicolae Ceauşescu renunţă la ei şi se înconjoară de personaje lipsite de personalitate.

Rotirea cadrelor sau, cum îi spune Constantin Boştină, Sacul cu şoareci face şi mai puternică dependenţa cadrelor de conducere de voinţa lui Nicolae Ceauşescu. Acesta îi mută dintr-o funcţie într-alta, dintr-un loc într-altul, în sus sau în jos.

Toţi cei din echipa lui Ceauşescu – de la Ştefan Andrei pînă la Ion Traian Ştefănescu ؘ– ştiu că, indiferent unde i-ar trimite, Nicolae Ceauşescu nu-i uită. Cînd nu se aşteaptă, Nicolae Ceauşescu îi cheamă, ca să le ofere un post mai bun.

Ion Iliescu a fost trimis la Timiş secretar cu Propaganda. Da, dar el a rămas membru al CPEx, ulterior e promovat prim-secretar la Iaşi.

Cu o astfel de dependenţă de un singur om, se înţelege că activiştii şi demnitarii depind şi de cine şi cum îl influenţează pe Nicolae Ceauşescu. Ori din acest punct de vedere, Elena Ceauşescu e un pericol mortal pentru cei din echipa lui Nicolae Ceauşescu. Intrat în vizorul ei, scăpai cu greu nevătămat politic. Dumitru Popescu descrie cu acuitate felul în care-i lucra Elena Ceauşescu pe cei din jurul lui Nicolae Ceauşescu:

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/cristoiu-editorial-10.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/cristoiu-editorial-10-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Publicistul Ion Cristoiu reia un fragment din postfaţa semnată în volumul lansat vineri de Constantin Boştină – În ochiul ciclonului. Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu.- în care afirmă că propulsarea Elenei Ceauşescu în funcţia (neoficială)...