Imaginea articolului Incendiu de vegetaţie. Intervenţia pompierilor în Parcul Naţional Porţile de Fier, reluată sâmbătă dimineaţa

Intervenţia pompierilor la incendiul din Parcul Naţional Porţile de Fier, reluată sâmbătă dimineaţa

În urma recunoaşterii efectuate sâmbătă dimineaţă, pompierii din Mehedinţi au constatat că în zona de manifestare a incendiului nu mai sunt focare aprinse, însă există mai multe materiale incandescente care ar putea iniţia noi incendii.

„Pentru reducerea riscului de reaprindere a incendiului, pompierii mehedinţeni vor interveni şi astăzi până la lichidarea în totalitate a tuturor cărbunilor nestinşi. Colegii noştri au experienţă în astfel de incendii de pădure şi se cunoaşte că dacă nu se reuşeşte stingerea întregului material incandescent, a cărbunilor formaţi prin arderea buturugilor, focul se reaprinde”, a transmis, sâmbătă, ISU Mehedinţi.

Pompierii şi angajaţii Ocolului Silvic Orşova au intervenit vineri pentru stingerea incendiului izbucnit în pădurea de răşinoase din Parcul Natural Porţile de Fier.

Autorităţile au chemat în sprijin un elicopter. După recunoaşterea aeriană, s-a observat că incendiul se manifesta pe două părţi ale versantului, în partea superioară. Accesul pompierilor a fost îngreunat din cauza terenului accidentat, unele focare nefiind accesibile pe jos.

CITEŞTE ŞI: VIDEO Incendiu de vegetaţie pe 5 hectare în Parcul Naţional Porţile de Fier

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...