UPDATE 10.17 Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează, vineri, că pe Autostrada Soarelui nu a fost un singur eveniment rutier, ci trei distincte.

Astfel, potrivit Infotrafic, la km. 181, la limita dintre localitatea Peştera şi Medgidia, pe sensul către Constanţa, a avut loc un accident între două maşini. Potrivit primelor informaţii, patru persoane au suferit leziuni grave, primind îngrijiri medicale.

La km. 181+500 de metri, sensul către Constanţa, s-a produs un alt accident în care au fost implicate 5 autovehicule. Din primele date, două persoane au fost rănite.

La km. 183, în zona municipiului Medgidia, sensul către Constanţa, a avut loc un carambol în care au fost implicate 30-35 de autovehicule.

Potrivit bilanţului realizat de ISU Constanţa, în evenimentele rutiere produse pe Autostrada Bucureşti – Constanţa au fost implicate 55 de maşini şi 155 de persoane.

Traficul rutier este deviat pe la nodul rutier de la km. 160, loc. Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar. De asemenea, pentru a evita aglomeraţia produsă pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, poliţiştii le recomandă şoferilor şi ruta alternativa Bucureşti – DN3 – Constanţa.

 

UPDATE 22 de persoane sunt rănite, după carambolul produs vineri dimineaţa, pe Autostrada Soarelui.

Potrivit ISU Constanţa, au fost patru zone de carambol. În total au fost implicate 52 de maşini şi 146 de persoane, dintre care 22 au fost transportate la spital.

Surse neoficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că un accident s-a produs la km 181 al Autostrăzii Bucureşti – Constanţa, sensul spre litoral. Au fost cinci victime, după coliziunea dintre trei maşini.

La doi kilometri distanţă, la km 183, a fost un carambol, în care au fost implicate aproximativ 20 de maşini. Acest eveniment s-ar fi produs pe fondul vizibilităţii scăzute, în zonă fiind ceaţă densă.

Pentru a se decongestiona traficul, poliţiştii au deviat traficul pe la nodul rutier de la km. 160, oraş Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.

Cel puţin 20 de maşini sunt implicate în accidentul în lanţ de pe Autostrada Soarelui.

Între victime sunt şi trei copii. Victimele sunt conştiente şi cooperante, dar au mai multe traumatisme în urma accidentului.

Se pare că accidentul în lanţ s-ar fi produs pe fondul vizibilităţii reduse, în zonă fiind ceaţă densă.

La faţa locului acţionează 20 de ambulanţe din Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis în zonă şi un spital mobil.

 

UPDATE: Potrivit ISU Constanţa, au fost patru zone de carambol. În total au fost implicate 52 de maşini şi 146 de persoane.

De la unul dintre accidente au fost preluate cinci victime.

Ulterior, în urma carambolului, au fost preluate 17 victime, între care cinci copii.

 

UPDATE: Potrivit ISU Constanţa, au fost preluate, până la acest moment, de la locul accidentului, un număr de 17 persoane rănite. Printre victime sunt şi trei copii.

Se pare că toate victimele sunt conştiente şi cooperante, dar au mai multe traumatisme în urma accidentului.

Cel puţin 20 de maşini sunt implicate în accidentul în lanţ de pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Litoral.

Se pare că accidentul în lanţ s-ar fi produs pe fondul vizibilităţii reduse, în zonă fiind ceaţă densă.

La faţa locului acţionează 20 de ambulanţe din Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis în zonă şi un spital mobil.

Cel puţin 20 de maşini sunt implicate în accidentul în lanţ de pe Autostrada Soarelui.

La faţa locului acţionează 20 de ambulanţe din Bcuureşti, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.

Până acum sunt raportate două victime rănite.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, una dintre persoanele rănite fiind încarcerată.

Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanţa, formându-se coloane de maşini pe mai mulţi kilometri.

Şoferii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
UPDATE 10.17 Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează, vineri, că pe Autostrada Soarelui nu a fost un singur eveniment rutier, ci trei distincte. Astfel, potrivit Infotrafic, la km. 181,...