Serviciul de urgenţă 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori, în prima jumătate a acestui an, iar cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în Olt, Gorj, Harghita, Ialomiţa şi Constanţa.

În doar şase luni, un adult din Olt a sunat la 112 de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM prepay. Apelurile efectuate de acesta reprezintă peste 20% din numărul total al apelurilor din judeţ.

Îngrijorător este faptul că sunt de zece ori mai mulţi adulţi care sună abuziv la 112 decât copii, potrivit Serviciului de Transmisiuni Speciale (STS).

„În perioada ianuarie – iunie 2021, conform statisticilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, numărul de urgenţă 112 a fost apelat de 4.896.261 de ori, dintre care mai mult de jumătate, 57,86% au reprezentat urgenţe (2.376.367), iar 42,14% non-urgenţe (2.063.122). Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, un număr de 231.919 (11,24%) au fost apeluri abuzive. Sunt situaţiile în care, chiar dacă nu au o urgenţă reală, persoanele sună la 112 pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau apelează numărul de urgenţă fără a spune nimic”, arwată STS.

Comparativ cu prima jumătate a anului 2020, apelurile abuzive sunt în uşoară scădere, arată sursa citată.

În aceeaşi perioadă a anului trecut s-au înregistrat peste 311.000 de apeluri abuzive, reprezentând 13,96% din numărul apelurilor non-urgente.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/120591257-l-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/120591257-l-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Serviciul de urgenţă 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori, în prima jumătate a acestui an, iar cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în Olt, Gorj, Harghita, Ialomiţa şi Constanţa. ...