Djokovic a câştigat duminică turneul de la Wimbledon, al 20-lea Grand Slam al carierei, apoi a spus că nu ştie dacă va juca la Tokyo. Dar, în mintea lui ”Nole” a încolţit un vis.

Dacă va câştigă aurul la simplu masculin şi la US Open, ar deveni primul jucător de tenis care are un „Golden Slam” – toate cele patru turnee de Grand Slam şi Olimpiadele din acelaşi an calendaristic.

Steffi Graf este singura femeie care a câştigat Golden Slam, în 1988.

În timp ce Djokovic se îndreaptă spre Tokyo, Roger Federer, Rafael Nadal, Dominic Thiem şi Nick Kyrgios se numără printre jucătorii care nu vor concura la Jocurile Olimpice (23 iulie-8 august).

România nu o va avea pe Simona Halep, care declara că visează să ia aurul la JO, urmând să facă pereche la dublu mixt cu Horia Tecău. Între timp, Simo s-a răzgândit, măcinată fiind şi de probleme medicale.

Până la urmă, între cei 101 sportivi deplasaţi de România la Tokyo se află doar Mihaela Buzărnescu, de la tenis de câmp.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/hepta-5893228-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/hepta-5893228-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Djokovic a câştigat duminică turneul de la Wimbledon, al 20-lea Grand Slam al carierei, apoi a spus că nu ştie dacă va juca la Tokyo. Dar, în mintea lui ”Nole” a încolţit un vis. ...