• 19 – 26 iulie

Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, centrale şi la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

  • 26 iulie – 2 august

Cu excepţia regiunilor sud-estice, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în jumătatea estică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

 

  • 2 – 9 august

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

  • 9 – 16 august

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/6982956-mediafax-foto-ovidiu-dumitru-matiu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/6982956-mediafax-foto-ovidiu-dumitru-matiu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
19 - 26 iulie Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va...