Saad Hariri şi-a anunţat decizia după o întâlnire cu preşedintele libanez Michel Aoun, cu care nu a reuşit să ajungă la un acord. Hariri susţine că Aoun a cerut amendamente la echipa guvernamentală pe care el a propus-o.

Guvernul libanez şi-a prezentat demisia după o explozie masivă în portul Beirut pe 4 august anul trecut, soldată cu peste 200 de morţi şi mii de răniţi, dar a continuat să se ocupe de treburile curente.

Renunţarea de către premierul desemnat al Libanului, Saad Hariri, la mandatul său de a forma un nou guvern este “încă un episod dramatic în incapacitatea responsabililor libanezi de a găsi o ieşire din criză, în raport cu realitatea economică şi socială” a ţării, a declarat joi, la ONU, şeful diplomaţiei franceze, informează AFP.

“Această autodistrugere cinică în curs tocmai a înregistrat un nou episod, însă mai este timp ca lucrurile să-şi revină”, a declarat ministru francez. “Aceasta presupune ca responsabilii politici libanezi să-şi asume responsabilităţile”, a adăugat Jean-Yves Le Drian, deplângând faptul că respectiva retragere a intervenit cu câteva zile înainte de comemorarea tragediei din portul din Beirut.

ONU a deplâns la rândul său decizia lui Hariri de a renunţa la mandatul său de a forma un nou guvern.

“Regretăm că liderii libanezi nu au putut să ajungă la un acord asupra formării unui nou guvern. Reiterăm apelul nostru adresat liderilor politici ai ţării să ajungă rapid la o înţelegere cu privire la formarea unui nou guvern capabil să facă faţă numeroaselor provocări cu care se confruntă Libanul”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ONU.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/hariri-jpg.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/hariri-jpg.pngrootstireaUncategorised
Saad Hariri şi-a anunţat decizia după o întâlnire cu preşedintele libanez Michel Aoun, cu care nu a reuşit să ajungă la un acord. Hariri susţine că Aoun a cerut amendamente la echipa guvernamentală pe care el...