În 1968, inventator de renume. Cu un deceniu în urmă, ”duşman al poporului”

În acel an, 1968, făcea vogă în întreaga lume primul transplant de inimă, reuşit de medicii de la Capetown – Africa de Sud. În opoziţie cu acest succes şi luîndu-l cumva în răspăr, în deschiderea interviului cu medicul Mircea Iacobescu, ziaristul de la ”Scînteia Tineretului” îşi întreba cititorii: ”ce preferaţi: o inimă artificială sau o banală grefă a la Capetown?”. Anunţarea în România a rezolvării unor probleme cardiace grave, prin ”proteze” şi stimulatoare cardiace era posibilă graţie unei invenţii, patentată de doctorul Mircea Iacobescu în 26 decembrie 1962: o ”inimă artificială cu mecanism electronic de autoreglare automată”.                                                    

Invenţia nu i-a adus nici renume inventatorului ei (în afara interviului amintit din ”Scînteia Tineretului” şi nicio menţionare a României, vreodată. Un an mai tîrziu, în 1969, în Statele Unite se realiza prima operaţie prin grefarea unei ”inimi artificiale” la un pacient. Nu era nici primul, nici ultimul start pierdut.    

Şi nici prima, nici ultima invenţie a doctorului. Contribuţiile sale anterioare în perfecţionarea perfuziilor şi mai apoi cele privind ”rinichiul artificial” i-au adus lui Mircea Iacobescu recunoaşterea confraţilor săi, din afara României.

În ţară, doctorul Iacobescu fusese în schimb condamnat în dosarul 900/1959, judecat la Tribunalul Militar Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 873 din 29 august 1959, la cinci ani de închisoare şi confiscarea averii personale, ”pentru delictul prevăzut şi pedepsit de articolul 209, lit. a din Codul Peanal”, adică ”uneltire contra ordinii sociale”. Deşi el nu ”uneltise” nimic. Doar inventase noi tehnici medicale, cu care salvase oameni. A făcut acelaşi lucru şi prin lagărele prin care a trecut, mulţi deţinuţi menţionîndu-l în amintirile lor.

Cum a ajuns un inventator, doctorul Iacobescu, să fie condamnat politic? Printr-un nefericit accident, din biografia sa. Pe care poate că nu l-a regretat întodeauna, avînd în vedere că ştia foarte bine, la ieşirea din lagărul de la Salcia, din Insula Mare a Brăilei, cîţi oameni îi datorau viaţa – ar fi murit, fără intervenţia lui salvatoare. Poate că s-a gîndit, aşa cum au făcut-o mulţi deţinuţi ai lagărului, că de fapt Pronia îl adusese acolo.

Cum a ”lucrat” Pronia, prin doi colonei

În acest caz, Pronia a ”lucrat” prin doi colonei. Iată ce spune un document (”Notă-raport” a Consiliului Securităţii Statului), din februarie 1968, ”privind pe lacobescu Mircea”. Acesta îl cunoscuse ”înainte de arestarea sa pe numitul Himincenco Ion, fost director al autobazei de transport a Ministerului Învăţămîntulul (în prezent decedat) şi deveniseră prieteni. Himincenco Ion era atunci în relaţii de prietenie cu Stroe Dumitru, colonel în M.F.A. şi Radu Tudor, de asemenea colonel, comisar militar al fostului raion Griviţa Roşie. Himincenco Ion, prin intermediul lui Stroe Dumitru, a organizat împreună cu Radu Tudor, vizitarea familiei Lumînare Hercule, cunoştinţă mai veche a celor trei persoane, din comuna Hotarele, judeţul Ilfov. La vizita respectivă a fost invitat şi dr. lacobescu Mircea, deoarece Himincenco Ion promisese, la cererea familiei Lumînare, că le va aduce un medic să-i consulte. Astfel că susnumiţii s-au deplasat la data de mai sus în comuna Hotarele, unde au ajuns în jurul orelor 17,00, cu un autoturism al autobazel Ministerului Învăţămîntului, condus de şoferul Tănăsescu Grigore”.

De aici încolo, a urmat un consult şi o petercere. La care spiritele s-au încins. ”Ajunşi în comuna Hotarele, la familia Lumînare, dr. lacobescu Mircea a consultat medical membrii familiei, în care timp s-a pregătit mîncare şi băutură, pentru toţi cei din grupul ce sosise de la Bucureşti. Cei din grupul menţionat mai sus, cu excepţia şoferului, după ce au mîncat şi au consumat o cantitate apreciabilă de vin (circa 20 de litri!) au devenit toţi în stare de ebrietate. Într-o astfel de stare, Stroe Dumitru, care îl cunoscuse în ziua aceea pe dr. lacobescu Mircea, în cîteva rînduri l-a provocat pe acesta la discutarea unor probleme de natura politică, în care sens, printre altele, l-a întrebat pe dr. lacobescu Mircea dacă aşteaptă pe ruşi, sau pe Americani, intrebare la care acesta i-a răspuns că unii pe ruşi, iar altii pe Americani”, fără însă a-i spune pe cine anume aşteaptă el”.

Atît i-a trebuit colonelului Stroe, care resimţea probabil încă, sub şocul educaţiei lui staliniste, retragerea trupelor sovietice din România, cu un an înainte. S-a simţit probabil vizat. Şi jignit în amorul propriu. ”După ce au plecat în jurul orelor 23.00, discuţiile au devenit mai active, cînd cei doi foşti ofiţeri, Stroe Dumitru şi Radu Tudor l-au provocat pe lacobescu Mircea din nou, la discutarea aceloraşi probleme politice, determinîndu-l pe acesta ca, în cele din urmă, să-i înjure şi să le dea acelaşi răspuns”. Total greşit, în starea în care cei doi se aflau. ”Primind o astfel de ripostă, Stroe Dumitru, împreună cu Radu Tudor l-au bătut grav pe dr. lacobescu Mircea, intenţionînd chiar să-I arunce din autoturism, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucît a fost împotrivă şoferul Tănăsescu Grigore, singurul care nu se afla în stare de ebrietate.

În drum spre Bucureşti, şoferul Tănăsescu, la cererea doctorului lacobescu, a oprit autoturismul, ”timp în care acesta s-a spălat pe faţă şi haine, deoarece era murdar de sînge, în urma bătăii luate de la cei doi. La intrarea în Bucureşti, dr. lacobescu Mircea i-a avertizat pe cei doi ofiteri, colonel Radu Tudor şi colonel Stroe Dumitru, că se va duce, în starea în care se află, direct la Procuratura militară, pentru a-i reclama că l-au bătut grav, fără nici un motiv”. A greşit grav, a doua oară. ”După ce au luat cunoştinţă de intenţia doctoruIui lacobescu Mircea şi de teama consecînţelor ce urmau să le suporte pentru că îl bătuseră grav, cei doi colonei au hotărît să-l ducă pe respectivul medic direct la Secţia 19 Miliţie, care se găsea în raza de competenţă a Comisariatului militar Griviţa Roşie, unde colonelul Radu Tudor era comisar şef, în care sens au dat şoferului indicaţiile necesare. Ajunşi la Secţia 19 Militie, cei doi ofiţeri l-au predat organelor respective pe dr. lacobescu Mircea, unde au dat şi declaraţii despre aşa-zisele manifestări duşmănoase ale acestuia”.

Totul ar fi putut să se evite în ultimul moment, dar şirul întîmplărilor nefaste pentru doctorul Iacobescu nu se sfîrşise. Declaraţiile date la Miliţie de cei doi colonei de armată au dispărut, între timp, de la dosar. Operativă, Miliţia nu s-a codit prea mult, nu era de competenţa ei şi l-a ”înaintat” pe doctorul Iacobescu Securităţii. ”A doua zi, respectiv 5 aprilie 1959, dr. lacobescu Mircea a fost transferat la organele Securităţii, cazul său fiind repartizat pentru cercetări maiorului (atunci căpitan) Dulipovici Anatolie. Transferul la Securitate a doctorului lacobescu Mircea, cît şi reţinerea sa, s-au făcut în baza mandatului de arestare nr. 50, emis de către Procuratura Militară Bucureşti, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. După efectuarea primelor cercetări, maiorul Dulipovici a întocmit un referat, aprobat şi de Direcţie, în care arată că între declaraţiile date de cei doi ofiţeri şi şofer la Militie şi cele date de respectivii la Securitate sînt nepotriviri şi contraziceri, cu privire la imprejurările în care doctorului lacobescu Mircea ar fi săvîrşit infracţiunea pentru care era arestat”.

Oaza de noroc a lui Iacobescu, în faţa anchetatorului care i-a crezut iniţial nevinovăţia, s-a curmat repede. Ca urmare a faptului că vinovăţia lui ”nu a putut fi dovedită în timpul primelor cercetări, în finalul referatului menţionat mai sus s-a propus încetarea procesului penal şi punerea în libertate a lui lacobescu Mircea. Cu propunerea făcută în referatul întocmit de anchetatorul Dulipovici Anatolie nu a fost însă de acord primul-adjunct al Ministrului Afacerilor Interne, general locotenent Negrea Vasile, care a ordonat la 4 august 1959 să fie trimis în justiţie. Pe baza acestui ordin, anchetatorul a schimbat conţinutul referatului şi, aşa după cum a declarat, a luat măsuri şi pentru trimiterea cazului la instanta de judecată”. Probabil că între aceste ”măsuri”, a constat şi ”convingerea” arestatului, doctorul Iacobescu, de a-şi recunoaşte vinovăţia: Securitatea a avut la îndemînă tot timpul, întrucît de la ”inidcaţiile” generalului Vasile Negrea şi pînă la condamnarea lui în instanţă, a mai petrecut trei săptămîni în ”anchetă”.

La proces, prietenul său Ion Himincenco, care-l băgase în această ”belea” şi ar fi vrut să-i ia apărarea, nu a fost audiat, întrucît nu s-a prezentat nici martorul ”acuzării”, denunţătorul, adică  tovarăşul colonel Stroe, care-l bătuse şi începuse întreg scandalul. Şi astfel, în cele din urmă, doctorul Iacobescu a ajuns în lagăr.

 Transplantul de cap, la Securitate

Doctorul Mircea Iacobescu a executat 3 ani şi jumătate din cei 5 la care a fost condamnat, fiind pus în libertate la 1 octombrie 1962, prin efectul decretului de graţiere a deţinuţilor politici, aplicat din vara acelui an, persoanelor cu pedepse de pînă la cinci ani. Între deţinuţii pe care-i salvase în lagărul de la Salcia, s-a numărat şi studentul Gheorghe Văsâi, condamnat în lotul ”Rugul Aprins”. Doctorul i-a pus un diagnostic corect, endocardită reumatică, în vara anului 1961. Şi nu doar atît – a reuşit să obţină transferarea sa, într-un spital penitenciar (la Văcăreşti) pentru tratament. La întoarcerea în lagăr, în decembrie 1961, Gheorghe Văsâi, cel căruia colegii de baracă nu-i mai dăduseră nicio şansă la viaţă, s-a reîntors în lagăr, ca ”apt de muncă”. Doctorul Iacobescu, căruia ar fi vrut să-i mulţumească, nu mai era acolo. Fusese eliberat, înainte de termen. 

În 1968, pentru Securitate, doctorul nu mai era un ”duşman al poporului”: ”Iacobescu Mircea este cunoscut că depune mult interes pentru perfecţionarea sa profesională şi se preocupă intens de realizarea unor invenţii în domeniul medicinei, în care sens are, pînă în prezent, un număr însemnat de invenţii brevetate, din care unele apreciate chiar şi de savanţi din străinătate. Recent dr. lacobescu Mircea a fost vizitat şi de savantul american R.J.White”. Neurochirurg american, acesta era cunoscut în întreaga lume şi pînă şi Securităţii, la vremea respectivă: realizase transplante de cap, la două maimuţe vii.

Acesta era contexul în care doctorul Iacobescu a căutat să-şi facă dreptate. ”Numitul lacobescu Mircea s-a adresat cu un memoriu Consiliului Securităţii Statului, prin care solicită să se verifice motivele arestării şi condamnării sale în anul 1959, deoarece se consideră nevinovat. Din verificările efectuate în arhiva organelor Statului, au rezultat următoarele: lacobescu Mircea este născut la 1 octombrie 1921, în comuna Ghindeni, judeţul Dolj, fiul lui Dumitru şi Maria, de profesie medic interne, în prezent fără domiciliu stabil, în oraşul Bucureşti”. Îşi pierduse casa, odată cu condamnarea şi trăia mai mult în camerele de gardă de la spital şi pe la prieteni. Acesta era unul dintre motivele pentru care se adresase Securităţii, căreia între timp i se făcuse şi ei un ”transplant de cap”, prin venirea lui Ceauşescu la putere în locul lui Dej – drept care ”abuzurile” din vremea acestuia trebuiau şi puteau fi ”demascate”.

S-a constatat deci că ”sentinţa dată de Tribunalul militar Bucureşti a fost de la început netemeinică şi nelegală”. Nici în aceste împrejurări, Securitatea nu se considera de vină, ci de vină era instanţa de judecată! Coloneii de securitate Both şi Marin, care au făcut cercetările în urma sesizării doctorului Iacobescu, concluzionau că ”din studierea materialelor existente în dosarul de anchetă penală, din verificările altor documente din arhiva Securităţii, precum şi din declaraţiile date la 26 şi 27 septembrie 1968 de Tănăsescu Grigore, care a retractat în întregime declaraţiile date în ancheta efectuată în 1959 şi de Radu Tudor, rezultă că faptele pentru care a fost arestat şi condamnat lacobescu Mircea şi împrejurările în care acestea au avut loc puteau şi trebuiau interpretate cel mult ca injurii reciproce şi nicidecum infracţiuni contra ordinei sociale”. Evident, ele ”nu întruneau elementele constitutive ale unei asemenea infracţiuni. În consecinţă, arestarea şi condamnarea lui lacobescu Mircea a fost netemeinică şi ilegală”.

Cei doi îl cercetaseră, după vechiul (veşnicul) obicei al Securităţii, pe petent. ”lacobescu Mircea nu este cunoscut cu manifestări ostile regimului nostru, Atît înainte, cît şi după punerea în libertate, din detenţie, dimpotrivă, dr. lacobescu Mircea s-a făcut util partidului, care a dat o înaltă apreciere realizărilor lui în domeniul perfuziilor, cercetărilor privind rinichiul artificial şi altele”.

Nu ştim ce s-a petrecut cu coloneii Stroe şi Tudor, care după ce au bătut un savant, l-au mai dat şi pe mîna Secuităţii, care s-a grăbit să-l trimită trei ani şi jumătate, în lagăr. Era un amănunt nesemnidicativ, pentru regim. Referatul Consiliului Securităţii Statului se încheia astfel: ”Faţă de cele raportate mai sus, propunem a se aproba urmatoarele: 1. să i se comunice doctorului lacobescu Mircea că arestarea şi condamnarea sa au fost netemeinice şi ilegale. 2. Să fie îndrumat a se adresa organelor justitiei, pentru a obţine reabilitarea juridică”. Regimul n-avea de gînd, nici în aceste condiţii, să-şi îndrepte singur greşelile, pentru simplul fapt că nu se putea admite că regimul comunist a greşit, ori va greşi vreodată.

 

 

 

.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0295922460-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0295922460-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În 1968, inventator de renume. Cu un deceniu în urmă, ”duşman al poporului” În acel an, 1968, făcea vogă în întreaga lume primul transplant de inimă, reuşit de medicii de la Capetown – Africa...