Un comando de elită al forţelor afgane a devenit victima talibanilor. Într-o operaţiune amplă din data de 16 iunie pentru menţinerea poziţiilor în oraşul Dawlat Abad din provincia Faryab, aproape de graniţa Afganistanului cu Turkmenistanul, luptătorii de elită au rămas fără muniţie. Deşi au cerut întăriri, acestea nu au mai ajuns.

Înconjuraţi de luptătorii talibani, au decis să se predea. Prizonierii neînarmaţi au devenit brusc victime. Talibanii au deschis focul asupra lor, deşi se predaseră de bunăvoie. Crucea Roşie a confirmat că în urma masacrului, au fost recuperate cadavrele a 22 de militari.

Deşi talibanii au negat uciderea militarilor şi au prezentat capturile prin materiale video propagandistice, adevărul a ieşit la suprafaţă, relatează CNN.

Uciderea militarilor afgani neînarmaţi reprezintă o contradicţie puternică în discursul talibanilor care fac eforturi să demonstreze că în urma retragerii trupelor internaţionale, vor asigura pacea în Afganistan. Dar pe măsură ce trupele străine se retrag, aceştia obţin tot mai multe  câştiguri teritoriale însemnate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/talibani-sicriu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/talibani-sicriu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un comando de elită al forţelor afgane a devenit victima talibanilor. Într-o operaţiune amplă din data de 16 iunie pentru menţinerea poziţiilor în oraşul Dawlat Abad din provincia Faryab, aproape de graniţa Afganistanului cu Turkmenistanul, luptătorii...