Tanczos Barna, prezent miercuri la o şedinţă a Primăria Sectorului 1 pe tema gunoaielor, a declarat că Ministerul Mediului va analiza posibilitatea ca Bucureştiul să depoziteze deşeuri în alte judeţe.

„Astăzi Capitala este captivă în ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor. Există o singură locaţie autorizată din punct de vedere de mediu, unde se pot depozita deşeurile şi Ministerul va analiza posibilitatea oferirii unei alternative pentru a putea depozita deşeurile şi în alte judeţe, în cazul în care pe acele locaţii autorizate şi aprobate din punct de vedere al mediului există şi această posibilitate”, a spus ministrul Mediului.

Tanczos Barna a spus că s-a discutat despre ADI, despre planul comun al celor şase sectoare şi al Primăriei Generale în ceea ce priveşte abordările pe termen mediu şi lung şi el vede „o aplecare serioasă asupra acestor probleme şi o intenţie sigură, serioasă, clară din partea acestor UAT-uri sau din partea unităţii administrative Bucureşti pentru rezolvarea problemelor”.

Potrivit ministrului, în prezent, singura locaţie autorizată pentru depozitarea deşeurilor este administrată în prezent de Eco Sud, această locaţie având autorizaţie de mediu.

„Va trebui să vină Primăria generală care în strategia pe termen mediu şi lung să ofere o alternativă, o soluţie care poate finanţată din fonduri europene. Am avut şi ieri (marţi – n.r.) o discuţie lungă cu domnul Ghinea (Cristian Ghinea – ministrul Fondurilor Europene – n.r.) pe tot ce înseamnă sisteme de management al deşeurilor la nivel naţional în toate judeţele, am discutat şi despre Bucureşti. Bucureştiul are posibilitatea accesării fondurilor europene în cazul în care are ADI-ul înfiinţat, în cazul în care are strategia aprobată şi în cazul în care depune cerere de finanţare”, a mai spus ministrul Mediului.

Prefectul Capitalei, Alin Stoicam a spus că va fi realizate ADI-uri, care ar trebui să fie în august înfiinţate, după care toate demersurile vor fi făcute pe ADI, acesta fiind cadrul în care se pot atrage şi fonduri. De asemenea, se ia în calcul o nouă groapă de gunoi.

Bucureştiul are o situaţie particulară. Să se permită şi cu siguranţă se va face acest lucru: depozitarea deşeurilor să fie şi în altă parte decât pe raza teritorială a UAT-ului. Asta înseamnă că vor fi soluţii pentru depozitare şi în alte judeţe limitrofe sau în colaborare cu Ilfovul, în Ilfov. Evident, şi o nouă groapă de gunoi este absolut necesar şi este un lucru care nu a fost luat în considerare în ultimii 20 de ani”, a spus Stoica.

Şedinţa de la Primăria Sectorului 1 a fost una cu scandal, după ce doi consilieri locali PSD au sunat la poliţie la 112, acuzând că nu au fost lăsaţi de primarul Clotilde Armand să participe la discuţii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/tanczos-barna.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/tanczos-barna-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Tanczos Barna, prezent miercuri la o şedinţă a Primăria Sectorului 1 pe tema gunoaielor, a declarat că Ministerul Mediului va analiza posibilitatea ca Bucureştiul să depoziteze deşeuri în alte judeţe. „Astăzi Capitala...