„Astăzi este o zi extrem de importantă pentru viitorul educaţiei. Împreună înaintăm decisiv către implementarea proiectului România Educată”, a spus Klaus Iohannis în şedinţa de Guvern.

El a mulţumit membrilor Executivului pentru colaborarea avută.

„Sunt covins că veţi depune toate eforturile astfel încât să schimbăm în bine sistemul de învăţământ românesc. Reforma acestuia este obligatorie dacă vrem ca generaţiile viitoare să beneficieze de educaţie de calitate şi de şanse reale pentru a fi competitivi pe piaţa muncii. România Educatăeste un proiect cu legitimitate democratică, un proiect care se bazează pe cea mai amplă consultare naţională în domeniul educaţiei din perioada post-decembristă”, a adăugat şeful statului.

El precizează că proiectul „România Educată„ are un sprijin funanciar prin intermediul PNRR în valoare de 3,6 miliarde de euro.

„O ţară pe deplin dezvoltată şi cu o democraţie consolidată are o populaţie educată şi corect informată. Nu putem continua cu rate atât de mari de abandon, analfabetism funcţional şi ştiinţific. În faţa acestor probleme, „România Educată” propune soluţii concrete, obiective, măsuri şi ţinte ambiţioase, dar realiste. Dintre ţintele concrete pe care ni le propunem, reamintesc scăderea ratei de părăsire timpurie a şcolii, reducerea ratei de analfabetism funcţional, asigurarea competenţelor digitale de bază, atât în cazul profesorilor, cât şi al elevilor, dezvoltarea învăţământului profesional, precum şi creşterea numărului de absolvenţi de studii superioare. Proiectul „România Educată” este unul foarte aproape de sufletul meu. Cred că este deopotrivă o oportunitate istorică, dar şi o mare responsabilitate pentru actuala clasă politică de a genera schimbări pe termen lung, nu doar de a rezolva problemele specifice unui singur ciclu electoral”, a menţionat Iohannis.

În opinia sa, Guvernul României a dovedit că este capabil să gestioneze situaţii şi crize complexe.

„Sunt convins că implicarea Executivului va face posibilă operaţionalizarea Proiectului „România Educată” într-o manieră predictibilă şi eficientă. Este important, în acelaşi timp, să existe o participare consistentă la nivel parlamentar în adoptarea legislaţiei necesare. Românii aşteaptă un plan coerent de implementare, cu responsabili şi cu termene realiste, care să pună sistemul de educaţie pe făgaşul necesar: unul al coerenţei, al responsabilităţii, al stabilităţii şi al profesionalismului. Singurul tren către un viitor mai bun este educaţia. Doar astfel putem oferi copiilor şi tinerilor din România şansa de a profita pe deplin de oportunităţile pe care le oferă o economie modernă şi o societate democratică. România se confruntă cu un declin demografic accentuat. Nu avem timp să irosim potenţialul tinerilor noştri. Nu ne permitem să îi pregătim cu instrumente din trecut pentru nevoile viitorului. Nu avem voie să lăsăm niciun copil în urmă! Trebuie să acţionăm acum”, a continuat şeful statului.

Proiectul “România Educată” reprezintă cea mai amplă şi de durată consultare publică desfăşurată până acum în domeniul politicilor publice din educaţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/captura-de-ecran-2021-05-18-171734-2.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/captura-de-ecran-2021-05-18-171734-2-300x300.pngrootstireaUncategorised
„Astăzi este o zi extrem de importantă pentru viitorul educaţiei. Împreună înaintăm decisiv către implementarea proiectului România Educată”, a spus Klaus Iohannis în şedinţa de Guvern. El a mulţumit membrilor Executivului pentru...