De la începutul noului val, din mai, în Israel s-au înregistrat 72 de pozitivi în rândul însănătoşiţilor şi aproximativ 3.000 de pozitivi în rândul vaccinaţilor, de 41 de ori mai mulţi.

Prof. Galia Rahav, şefa Secţiei de control şi prevenire a bolilor infecţioase de la spitalul Tel HaShomer, explică: “Fenomenul este cunoscut nu numai în cazul covidului. Vaccinul este fabricat să producă anticorpi numai pe o anumită parte din virus, cea care dă cele mai mari probleme. În cazul SARS-CoV-2, vaccinul este focalizat pe coroniţa virusului, pe spike. Îmbolnăvirea de covid generează, însă, anticorpi împotriva tuturor părţilor componenete ale virusului, pentru că toate au intrat în corp, nu doar o bucăţică”.

De ieri, Israelul vaccinează cu al doilea rapel (a treia doză de vaccin), în regim de studiu, persoane cu imunitate foarte redusă, în special pe cele care au avut transplant de organe. FDA (Agenţia Americană pentru Medicamente) şi CDC (Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor) din Statele Unite susţin că nu e cazul, motivând că nu există o bază ştiinţifică de date care să susţină procedura. Evident că nu există. Mai precis, există o bază mică şi puţin documentată. (Şi Franţa a practicat  procedura celui de-al doilea rapel, dar pe un lot extrem de restrâns de subiecţi).

Ideea unei a treia doze nu e nouă. În urma oricărui vaccine, există indivizi (nu neapărat imuno-compromişi), care nu dezvoltă anticorpi. Indicaţia medicală în aceste cazuri este repetarea vaccinului. Prin urmare, ideea e foarte bună şi în Covid-19, mai ales în cazurile de deficienţă imunologică cunoscută, cum sunt ale celor cu transplant de organe.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/coronavirus-covid-19-antibody-testing-in-sf-bay-area-1024x636.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/coronavirus-covid-19-antibody-testing-in-sf-bay-area-1024x636-300x300.jpgrootstireaUncategorised
De la începutul noului val, din mai, în Israel s-au înregistrat 72 de pozitivi în rândul însănătoşiţilor şi aproximativ 3.000 de pozitivi în rândul vaccinaţilor, de 41 de ori mai mulţi. Prof. Galia Rahav,...