Astfel, în anul universitar 2019 – 2020, cumulat, aproape 15.300 dintre absolvenţii de învăţământ superior, adică de programe de licenţă, masterat sau doctorat, au ales să se specializeze în tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor şi ştiinţe naturale, mate­matică şi statistică, după cum arată statisticile oficiale.

În total, numărul absolvenţilor cu diplomă ai învăţământului universitar local s-a ridicat la aproape 130.300.

Mai mult de 8.700 de absolvenţi au domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în anul universitar trecut, reprezentând circa 6,7% din totalul absolvenţilor de studii universitare cu diplomă. De altfel, ponderea celor care au ales specializarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor a crescut constant în ultimii cinci ani, de la 4,9% în anul universitar 2015-2016 la 6,7% în cel din 2019 – 2020. În ultimii cinci ani, numărul de absolvenţi de IT a crescut cu peste 2.700 de persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/absolventi.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/absolventi-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Astfel, în anul universitar 2019 – 2020, cumulat, aproape 15.300 dintre absolvenţii de învăţământ superior, adică de programe de licenţă, masterat sau doctorat, au ales să se specializeze în tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor şi ştiinţe naturale,...