Mai exact, puterea de cumpărare a locuitorilor din Bucureşti este cu 81% mai mare decât media naţională.

„Adesea, oraşele-capitală sunt cele cu cea mai mare pu­tere de cumpărare de la nivel naţional. Chiar şi în ca­drul UE se pot observa astfel de disparităţi, în Bucureşti şi Bratislava puterea de cumpărare este cu 81% şi respectiv cu 46% peste media naţională“, arată analiza GfK.

Există însă şi situaţii total diferite de cea locală. Mai exact, în Viena (capitala Austriei) şi în Berlin (Germania), venitul mediu per capita este sub media naţională cu 4,2% şi respectiv 8,7%. Cele două sunt însă mai degrabă excepţii de la regulă.

„Dintre statele din vestul şi sudul UE, Spania, Italia şi Cipru sunt cele care au înregistrat cele mai drastice scăderi de venituri în rândul populaţiei în pandemie. Lockdownurile prelungite şi dependenţa faţă de sectorul turismului şi-au pus amprenta“, spun analiştii de la GfK.

Ungaria, care în anii anteriori pandemiei s-a dezvoltat puternic, a suferit acum o scădere ca urmare a deprecierii monedei naţionale ñ forintul.

La polul opus se găsesc ţările Baltice şi România, care au scăpat relativ nevătămate, conform aceleiaşi surse. Cu toate acestea, România rămâne printre cele mai sărace ţări din UE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/cumparaturi-bucuresti.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/cumparaturi-bucuresti-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mai exact, puterea de cumpărare a locuitorilor din Bucureşti este cu 81% mai mare decât media naţională. „Adesea, oraşele-capitală sunt cele cu cea mai mare pu­tere de cumpărare de la nivel naţional. Chiar şi...