Poliţia din Haiti l-a arestat pe Christian Emmanuel Sanon în vârstă de 63 de ani, pe care îl consideră creierul operaţiunii de asasinare a preşedintelui haitian Jovenel Moïse.

 

Directorul poliţiei naţionale din Haiti a precizat că Sanon a fost în contact cu o firmă care asigură securitatea politicienilor şi a recrutat suspecţii. Sanon a ajuns cu ei în Haiti la începutul lunii iunie. 

 

Sanon are cetăţenie americană şi a locuit în Florida, în comitatele Broward şi Hillsborough de pe coasta Golfului. Dar a trăit şi în Kansas City, Missouri. El se prezintă ca medic într-un videoclip de pe YouTube din 2011, intitulat „Leadership for Haiti”.

 

În videoclip, el îi denunţă pe liderii haitieni ca fiind corupţi, acuzându-i că au devalizat ţara de resursele sale, spunând că „nu le pasă de ţară, nu le pasă de oameni”.

 

Sanon susţine că Haiti are uraniu, petrol şi alte resurse care au fost luate de oficiali guvernamentali. 

 

„Cu mine la putere, va trebui să-mi spui: Ce faci cu uraniul meu? Ce faci cu petrolul pe care îl avem în ţară? Ce vei face cu aurul?

 

El a mai adăugat: „Aceasta este o ţară cu resurse. Nouă milioane de oameni nu pot trăi în sărăcie atunci când avem atât de multe resurse în ţară. Este imposibil. Lumea trebuie să înceteze să facă ceea ce face acum. Nu mai putem suporta. Avem nevoie de noi conduceri care să schimbe modul de viaţă”.

 

 

Preşedintele Jovenel Moise a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi care au pătruns în reşedinţa acestuia din capitala ţării, Port-au-Prince. Preşedintele a avut 12 răni de gloanţe. Şi soţia acestuia a fost rănită grav, fiind trasferată în SUA, la Miami pentru îngrijiri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/medic-haiti.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/medic-haiti-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţia din Haiti l-a arestat pe Christian Emmanuel Sanon în vârstă de 63 de ani, pe care îl consideră creierul operaţiunii de asasinare a preşedintelui haitian Jovenel Moïse.   Directorul...