Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, a acordat un interviu pentru Aleph News, în emisiunea OFF/ On The Record în care vorbeşte despre atmosfera din PNL, în plină campanie internă pentru alegerea preşedintelui partidului.

Secretarul general al PNL mai vorbeşte despre comunicarea în Guvernul României, ce a stat la baza revocării din funcţie a ministrului liberal al Finanţelor, Alexandru Nazare, şi poibilele nume vehiculate pentru şefia Finanţelor.

Sighiartău spune care au fost discuţiile cu Ludovic Orban despre politizarea PNL a instituţiilor publice ale României, despre certurile din partid, descrie reformele pe care le are în vedere PNL şi se arată dezamăgit de gestionarea PNRR de către ministerul Fondurilor Europene, condus de Cristian Ghinea.

 

Iată principalele declaraţii făcute de Robert Sighiartău pentru Aleph News:

„Un prim ministru îţi alege echipa cu care lucrează. Au fost discuţii şi lipsă de comunicare (…) Este foarte clar că în Guvern comunicarea trebuie îmbunătăţită”

„Eu am o relaţie foarte bună cu Alex Nazare. Alexandru Nazare este un profesionist. Implicarea lui a fost decisivă în aducerea Centrului de Cyber Security în România”

„Dacă eşti lider, poţi schimba un jucător dacă nu funcţionează bine echipa. Este atributul primului ministru să schimbe un jucător”

„Florin Cîţu este conştient că trebuie să performeze în guvernare. Eu spun foarte clar: alegerile nu au voie să afecteze guvernarea. Mă deranjează că s-a făcut mult caz pe remanierea lui Nazare”

„Mie nu mi-e frică de responsabilităţi, dimpotrivă. Vom lua cea mai bună decizie pentru ministerul de Finanţe. Discuţia nu este despre Robert Sighiartău. Marcel Boloş, Bogdan Huţucă, Lucian Heiuş sau domnul Vîlceanu sunt propuneri foarte bune pentru Finanţe”

„N-a mai fost Birou Executiv în PNL pentru că nu mai este cvorum. Echipa PNL este cam toată în jurul lui Florin Cîţu. La început, domnul Orban avea 36 de organizaţii, acum domnul Orban nu mai are atâtea organizaţii. Până pe 10 august ar mai putea apărea candidaţi în cursa pentru şefia PNL”

„Îmi cer scuze în faţa românilor că avem membri care nu se gândesc nici la partid, nici la guvernare. Noi am avut de pierdut din cauza politizării. Noi am pierdut alegerile parlamentare din cauza asta. Am avut discuţii atunci în interiorul partidului. Acele greşeli nu mai trebuie repetate (…) Am discutat atunci cu Orban, a zis că e pandemie. A zis că vin alegerile parlamentare, să nu avem discuţii ca să audă presa. (…) În România, politrucii s-au făcut birocraţi şi funcţionari publici. (…) O să venim cu un proiect de lege pe această temă (…) Anul trecut, Guvernul Orban a numit 80 de secretari de stat fără informarea PNL”

„Acum nimeni nu mai are acces la baza de date a PNL. Este îngheţată. Pot vota în alegerile PNL doar membrii PNL care au fost înregistraţi până pe 31 decembrie 2020. Să nu vină 1000 de membri în plus, să nu se vicieze alegerile”

„Alegerile din PNL nu au voie să afecteze relaţiile dintre noi. Să ne numim „trădători” – lucrurile acestea trebuie să înceteze. I-am spus domnului Orban că eu nu pot primi ameninţări. În acest moment, avem o relaţie corectă cu domnul Orban. Nu este normal ca opţiunea fiecăruia să nu se respecte în PNL. Mai am timp de gândire cu privire la funcţia pe care o doresc”

„Lucian Bode a făcut treabă bună la Transporturi. La ministerul Fondurilor Europene noi am avut cel mai bun ministru. Domnul Boloş a făcut performanţă la Guvern. Noi am cedat aceste ministere în negocierile cu USR. Noi trebuie să compensăm lipsa acestor ministere (…). I-am spus atunci lui Orban că nu-l mai pot susţine ca preşedinte. PNL n-a reuşit să ia nici măcar unul din aceste ministere economice”

„Sunt mai multe grupuri de lucru care au venit cu legi. În primul rând, cumulul pensiei cu venitul de la stat. Urmează să se facă, este în Parlament. Avem această discuţie în spaţiul public despre pensiile speciale. Nu există pensiile speciale ale aleşilor locali”

„Avem un Avocat al Poporului care n-a reuşit să fie revocat. Avocatul Poporului a atacat la CCR 2 proiecte ale PNL pe pensiile speciale. Trebuie să găsim alte metode pentru pensiile speciale. Nu există decalajul ăsta niciunde în Europa. Această problemă cu pensiile trebuie rezolvată. (…) Noi am făcut în 2 ani ce n-a făcut PSD în 5 ani”

„Nu am amânat creşterea alocaţiilor pentru copii. (…) Eu am depus un proiect pentru hrană caldă pentru copii. Voi susţine acest proiect pentru că este benefic pentru copii. (…) În 2050, vom ajunge la 15 milioane de locuitori. Pe mine mă preocupă această chestiune. În 2050, România trebuie să aibă resursă umană”

„Cu PNRR noi avem o problemă: noi aveam pregătit un ministru. Ministrul Boloş avea pregătit un PNRR. S-a schimbat ministrul şi Guvernul, s-a întârziat. Este o discuţie despre cine ar fi trebuit să facă PNRR. În Guvernele din Europa, PNRR a fost gestionat de ministerele de Finanţe. La Fondurile Europene, lucrurile n-au funcţionat cum aş fi dorit. Este clar că au fost detalii care nu au fost cum a cerut Comisia Europeană”

„Discuţia a tranşat-o preşedintele Iohannis în declaraţia sa publică. Premierul nu este atributul PNL. Premierul este atributul constituţional al preşedintelui Iohannis. (…) Premierul nu ţine de voinţa PNL (…) PNL nu va vota căderea propriului Guvern. Preşedintele PNL cred că va fi premierul în funcţie”

„Este prea devreme să discutăm de prezidenţialele din 2024. Preşedintele PNL nu trebuie să fie neapărat candidatul la Preşedinţia României. PNL are oameni capabili să câştige prezidenţialele din 2024. Noi trebuie să-l găsim pe cel care are capacitatea să câştige. Vreau ca PNL să aibă candidat şi să meargă singur în prezidenţialele din 2024”

„Percepţia că partidele sunt perfecte este falsă. Politicienii sunt supuşi greşelii. PNL nu este un partid din oameni perfecţi. PNL are 200.000 de membri, este un partid mare. Noi vrem modernizarea României. Statul este ineficient, nu se fac anumite reforme”

„Eu am un venit din viaţa de deputat plus alte dividende. Sunt acţionar la compania familiei care este din 1991, printre cele mai mari din Bistriţa Năsăud. Nu mă consider un om înstărit, ci binecuvântat de Dumnezeu. Nu simt nevoia să mă gândesc la bani. Am venit în politică să las ceva în urma mea”

„Florin Cîţu va face ca acest Guvern să performeze. Dacă asta înseamnă revocări, nu este o problemă. Dacă asta înseamnă promovări, cu atât mai bine. Important pentru PNL este ca acest guvern să performeze. (…) Cred că Florin Cîţu va fi prim ministru în continuare”

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/7558349-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/7558349-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, a acordat un interviu pentru Aleph News, în emisiunea OFF/ On The Record în care vorbeşte despre atmosfera din PNL, în plină campanie internă pentru alegerea preşedintelui partidului. ...