Deşi cele mai multe şcoli nu au organizat ore de recuperare pe timp de vară pentru elevii de gimnaziu, Alianţa pentru Educaţie Remedială a venit cu o soluţie în acest sens. Au adunat cei mai smart profesori digitali pentru ore remediale online, la română şi matematică.

 

Marcel Bartic este unul dintre organizatorii proiectului şi îţi spune cum se va proceda cu elevii la începutul cursurilor.

 

„O să dăm o testare iniţială cu ajutorul testelor brio, dar nu vreau să-i împart în niciun fel, am să-i bag în clasele la care sunt repartizaţi, pe simplul criteriu aleatoriu.

 

La un proiect de felul ăsta, nu vin decât oameni care îşi doresc şi chiar au o experienţă în spate.”, a afirmat Marcel Bartic, organizator la Şcoala remedială de vară.

 

Profesorii care vor preda vor fi selectaţi prin recrutare. Ei vor fi evaluaţi după competenţele pe care le au.

 

Sofia Nae este profesor de matematică la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti.

 

Ea îţi spune că o bucură această iniţiativă, pentru că la şcoală nu s-ar fi organizat o recuperare la fel de amănunţită.

 

„Atunci când te hotărăşti să participi la astfel de cursuri, înseamnă că o faci cu intenţia ta şi cu dorinţa de a recupera. Încercăm să atingem cât mai mult din materie, atât cât ne permite şi timpul.

 

Încercăm să identificăm practic şi lucrurile pe care ei nu le stăpânesc.”, Sofia Nae, profesor de matematică

 

La şcoala de vară se pot înscrie copiii din toată ţara. Sara a finalizat clasa a opta şi, totuşi, s-a înscris la cursuri.

 

Asta pentru că ce a recuperat la şcoală nu a fost suficient.

 

„Cursurile m-ar ajuta să înţeleg mai bine decât în clasă şi să ajung la nivelul clasei, în principiu. M-am înscris şi sper să intru cât mai repede online,să cunosc profesorii.”, a afirmat Sara Oacheu, elevă clasa a VIII-a la Liceul de Informatică, Bucureşti.

 

2000 de elevi vor putea participa gratuit la orele remediale online. Cursurile vor ţine două luni, începând de miercuri, disponibile gratuit pentru elevii din clasele V-VIII la următorul link: www.aer.school.

 

Profesorii le vor oferi feedback copiilor şi îi vor evalua, iar cei mai buni vor primi burse.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/7570759-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/7570759-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Deşi cele mai multe şcoli nu au organizat ore de recuperare pe timp de vară pentru elevii de gimnaziu, Alianţa pentru Educaţie Remedială a venit cu o soluţie în acest sens. Au adunat cei mai smart ...