Imaginea articolului Vedete de la Hollywood s-au trecut pe lista cu zboruri în spaţiu a companiei Virgin Galactic

Leonardo DiCaprio, gata de decolare

Ne apropiem cu paşi repezi de lansarea în spaţiu a lui Richard Branson, programată duminică la ora 16:00, iar glumele pe seama competiţiei dintre el şi miliardarul Jeff Bezos sunt în toi.

 

Peste 600 de persoane şi-au cumpărat deja bilet pentru a zbura în spaţiu cu Virgin Galactic, compania lui Richard Branson. Printre aceştia se numără şi celebrităţi precum Tom Hanks, Leonardo DiCaprio, Justin Bieber şi Lady Gaga.

 

Celebrul comedian şi moderator al emisiunii The Late Show, Stephen Colbert, i-a bătut obrazul lui Richard Branson printr-un tweet în care dădea de înţeles că invitaţia lui a ajuns în folderul de Spam.

 

Branson i-a răspuns că îi pare rău că nu participă şi că ar fi onorat ca acesta să fie gazda transmisiunii live a lansării de duminică. Stephen a acceptat pe loc provocarea.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...