Optimismul părinţilor influenţează evoluţia celor mici. Copiii care sunt încurajaţi de părinţi obţin rezultate şcolare mai bune şi se dezvoltă mai rapid, arată un studiu de la University College London.

 

Mamele sunt mai optimiste în privinţa rezultatelor copiilor, iar Alina Roman, părinte, confirmă asta.

 

„Am încercat tot timpul să-l încurajez, pentru că într-adevăr, dacă-i lauzi le arăţi că le eşti alături, îi încurajezi şi îi sprijini în orice demers ar vrea să facă, capătă încredere în ei”, a spus Alina Roman, părinte.

 

Pe de altă parte, Mihaela spune că îi e teamă că lauda excesivă i-ar putea face pe copiii ei să cadă în cealaltă extremă şi să ajungă să aibă probleme de personalitate.

 

„Să nu-i încurajăm în mai mult decât trebuie, adică “mamă, eşti cel mai bun”. Atunci când va intra în societate se va da cu capul de faptul că nu, nu este cel mai bun şi el a trăit toată viaţa cu impresia că e cel mai bun, cel mai frumos şi de cele mai multe ori nu este aşa, va avea o frustrare, va fi decepţionat”, a afirmat Mihaela Anghel, părinte.

 

Aurelia Marcoane este psihoterapeut şi spune este bine ca părinţii să le transmită copiilor energie pozitivă fără a exagera.

 

„Este necesar să găsim un echilibru. Nu e uşor, pentru că părinţii de astăzi au fost încurajaţi să treacă de la o educaţie strictă pe care au primit-o la polul opus. Situaţie în care, dacă nu se găseşte un echilibru există riscul de a trimite copilului mesaje ambivalente care îl vor bulversa”, a declarat Aurelia Marcone, psihoterapeut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/redeschiderea-gradinitelor-amanata.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/redeschiderea-gradinitelor-amanata-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Optimismul părinţilor influenţează evoluţia celor mici. Copiii care sunt încurajaţi de părinţi obţin rezultate şcolare mai bune şi se dezvoltă mai rapid, arată un studiu de la University College London.   ...