Pandemia Covid-19 a avut un impact considerabil asupra demografiei din Europa.  Uniunea Europeană a înregistrat în 2020 un număr record de decese din ultimii 60 de ani, potrivit primelor statistici disponibile, ducând la o uşoară scădere a populaţiei, a declarat vineri Eurostat.

 

Ţările UE au înregistrat cu 534.000 de decese mai mult decât în ​​2019 (o creştere de 11%): aceste decese au crescut de la 4,7 la 5,2 milioane. Un număr care „reflectă impactul pandemiei Covid-19”, potrivit Eurostat şi preluat de Le Figaro. 

 

Acesta reprezintă „cel mai mare număr de decese anuale din 1961”, primul an pentru care sunt disponibile statistici pentru toate aceste ţări, a precizat Eurostat.

 

Numărul morţilor a crescut în toate ţările UE în această perioadă, dar în special în Italia (+111.700, + 18%), Spania (+75.500, + 18%) şi Polonia (+67.600, +17%), conform cifrelor din Oficiul European de Statistică.

 

Numărul mare de decese a dus la o uşoară scădere a populaţiei UE în 2020, de la 447,3 la 447 milioane de locuitori (-312,000).

 

Şi numărul naşterilor a scăzut în acest an, dar principalul element care explică scăderea populaţiei este impactul pandemiei asupra mortalităţii.

 

Cea mai mare scădere a populaţiei se observă în Italia (-384.000, sau -0,6% din populaţie), urmată de România (-143.000, -0,7%) şi Polonia (-118.000, -0, 3%).

 

În total, în nouă din cele 27 de ţări membre ale UE a scăzut  populaţia în 2020.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/oameni-strada-publimedia-shutterstock.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/oameni-strada-publimedia-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pandemia Covid-19 a avut un impact considerabil asupra demografiei din Europa.  Uniunea Europeană a înregistrat în 2020 un număr record de decese din ultimii 60 de ani, potrivit primelor statistici disponibile, ducând la o uşoară scădere...