Agenţia Europeană a Medicamentului spune că echipa sa de experţi a ajuns la concluzia că vaccinurile COVID-19 produse de Pfizer şi Moderna sunt posibil legate de cazuri foarte rare de dureri toracice şi inflamaţii cardiace la unele persoane după vaccinare, relatează AP.

Aceasta reflectă o concluzie similară cu cea la care au ajuns şi autorităţile americane în iunie. Într-o declaraţie de vineri, autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE a recomandat ca cele două afecţiuni, miocardita şi pericardita, să fie incluse ca efecte secundare pe prospectul vaccinului, împreună cu un avertisment pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi persoanele care primesc vaccinurile.

Decizia a fost luată pe baza unei analize a mai mult de 300 de cazuri de inflamaţie în mai mult de 190 de milioane de doze din cele două vaccinuri administrate în toată Europa. Oficialii din domeniul sănătăţii spun că beneficiile vaccinurilor împotriva coronavirusului depăşesc cu mult riscurile mici ale efectelor secundare.

De la începutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinate în România 4.799.034 de persoane, din care 4.627.984 cu ambele doze.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/pfizermoderna1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/pfizermoderna1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Agenţia Europeană a Medicamentului spune că echipa sa de experţi a ajuns la concluzia că vaccinurile COVID-19 produse de Pfizer şi Moderna sunt posibil legate de cazuri foarte rare de dureri toracice şi inflamaţii cardiace la...