Nu este doar maşină de marcat goluri, este şi fabrică de făcut bani. Cristiano Ronaldo investeşte o parte din câştigurile realizate în fotbal.

CR7 a aşteptat data de 7 iulie (7/7), pentru a prezenta cea mai recentă bijuterie din coroana imperiului său comercial. Nu se ştie însă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost implicat cu naţionala Portugaliei la Campionatul European, competiţie ajunsă înaintea marii finale de duminică (Italia-Anglia), dar găsindu-l încă pe Ronaldo pe primul loc în clasamentul golgheterilor, cu 5 reuşite.

Dacă jucătorul Ronaldo aşteaptă să-şi lămurească situaţia privind viitorul său la Juventus, antreprenorul Cristiano a anunţat deschiderea celui de-al patrulea hotel al lanţului său, în colaborare cu Pestana.

Cu hoteluri deschise în Lisabona, Funchal şi, mai nou, în Madrid, noul hotel se află în afara Europei, mai exact în buricul lumii, adică în Times Square din Manhattan.

Se numeşte Pestana CR7 Times Square şi este amplasat la 10 minute de mers de faimoasa piaţă din New York, între Eighth şi Ninth Avenue, la 39th Street, la 6 străzi de celebra arenă Madison Square Garden.

Site-ul unităţii de cazare vorbeşte despre un „hotel cosmopolit”, „fidel unui stil de viaţă sportiv, rafinat, plin de viaţă şi mereu conectat”, cu „influenţa culorilor şi artei portugheze”, dar şi cu un centru Fitness Equipated.

Lanţul hotelier este o altă piesă din galaxia comercială alui Ronaldo, compusă din parfumuri, blugi, pantofi, lenjerie intimă.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/cr7pestana.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/cr7pestana-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nu este doar maşină de marcat goluri, este şi fabrică de făcut bani. Cristiano Ronaldo investeşte o parte din câştigurile realizate în fotbal.CR7 a aşteptat data de 7 iulie (7/7), pentru a prezenta cea mai recentă bijuterie din...