Premierul britanic, Boris Johnson, s-a declarat, joi, îngrijorat de situaţia de securitate din Afganistan, în contextul în care Marea Britanie este pe cale să finalizeze retragerea trupelor care au participat la misiunea NATO.

“Dacă mă întrebaţi dacă sunt încântat de actuala situaţie din Afganistan, sigur că nu sunt. Sunt îngrijorat”, a declarat Boris Johnson în Camera Comunelor, conform cotidianului The Guardian.

Guvernul de la Londra urmează să finalizeze în următoarele zile retragerea celor 750 de militari rămaşi în Afganistan.

“Trebuie să fim absolut realişti referitor la situaţia în care ne aflăm şi avem speranţa că sângele şi resursele pierdute în această ţară de-a lungul deceniilor pentru protejarea poporului afgan nu au fost în zadar”, a subliniat Boris Johnson.

Marea Britanie a pierdut 454 de militari în Afganistan, iar Statele Unite, 2.300 de militari. Peste 50.000 de civili afgani au fost ucişi în conflictul militar care durează din 2001. Statele Unite şi aliaţii, inclusiv cei din cadrul NATO, urmează să retragă trupele din Afganistan înainte de 11 septembrie.

“Trebuie să sperăm că facţiunile de la Kabul pot ajunge la un acord, sperăm că se va ajunge la o înţelegere cu talibanii”, a insistat Boris Johnson.

Statele Unite au finalizat în proporţie de 90% retragerea trupelor din Afganistan, a anunţat marţi Comandamentul Central american (CENTCOM), în timp ce situaţia de securitate se deteriorează, pe fondul intensificării atacurilor comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida. În ultima săptămână, insurgenţii talibani afgani au preluat controlul asupra a 188 de districte din totalul de 407 şi luptă pentru a ocupa încă 135 de districte.

Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au avertizat că Administraţia de la Kabul ar putea fi înlăturată de la putere în şase luni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/afganistan-razboi.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/afganistan-razboi-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul britanic, Boris Johnson, s-a declarat, joi, îngrijorat de situaţia de securitate din Afganistan, în contextul în care Marea Britanie este pe cale să finalizeze retragerea trupelor care au participat la misiunea NATO. ...