Mai sunt 5 luni până la Crăciun, dar primarul din Arad a început deja pregătirile. Primul pas: amplasarea a doi brazi artificiali, complet împodobiţi, în curtea interioară a instituţiei. Motivul: studiază piaţa, ca să aleagă cea mai bună ofertă.

„Nu, n-a venit Crăciunul, dar ne pregătim! Nu mai tăiem pădurea şi … evităm eternele discuţii! Am decis achiziţionarea unui brad artificial. Unul frumos, de durată, din elemente demontabile, împodobit din belşug cu mii de luminiţe cu leduri şi alte ornamente, cu o înălţime de 20 de metri şi o bază de 7 m, căruia îi este acordată o garanţie de 10 ani! Acum doar probăm modelul la scară redusă… Aşteptăm opinii”, a scris primarul Călin Bibarţ pe Facebook.

Bibarţ afirmă că investiţia va fi amortizată în 3 ani. Iar un brad artificial rezistă cel puţin 10 ani. E şi la dimensiunea dorită şi cu ramuri perfecte.

„Dacă îi achiziţionăm acum, aşa cum spuneam, îi găsim la un preţ mult mai bun. Nu în ultimul rând, cei de dimensiuni mari, din faţa Primăriei, care va avea peste 20 de metri, nici nu-l găseşti pe un raft. El trebuie pregătit din timp. Apoi, nu-i mai tăiem pe cei naturali, pe care îi folosim câteva săptămâni şi apoi îi punem pe foc”, spune Călin Bibarţ, primarul din Arad.

Gabi consideră, însă, că primarul se grăbeşte. Acum ar trebui să fie preocupat de ţânţarii şi căpuşele care au invadat oraşul. Iar dacă achiziţionează brazi vara, măcar să nu îi pună pe Facebook. 

„Era exact informaţia de care am nevoie, ca să stau liniştit tot anul, cât a mai rămas din el. Să stau liniştit că sigur vom avea un brad frumos, luminos, de Crăciun. Asta e o problemă cu care mă trezesc în fiecare dimineaţă. Nu ştiu cum o să arate bradul de Crăciun în Arad. Şi e o povară pentru mine, sincer, lucrul ăsta”, spune Gabriel Iluţiu, medic veterinar.

Unii îi transmit primarului „Crăciun fericit!” sau îi recomandă să monteze dozatoare cu bere în faţa Primăriei. Dar sunt şi arădeni care salută iniţiativa primarului de a se pregăti din timp, pentru Crăciun.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/fotojet-8.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/fotojet-8-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mai sunt 5 luni până la Crăciun, dar primarul din Arad a început deja pregătirile. Primul pas: amplasarea a doi brazi artificiali, complet împodobiţi, în curtea interioară a instituţiei. Motivul: studiază piaţa, ca să aleagă cea...