Administraţia din Tadjikistan a cerut miercuri ajutorul unei organizaţii conduse de Rusia pentru a securiza frontiera cu Afganistanul, în contextul deteriorării situaţiei de securitate în numeroase regiuni afgane pe măsură ce sunt retrase trupele occidentale, iar Moscova este pregătită să intervină.

Într-un apel adresat Organizaţiei Tratatului pentru Securitatea Colectivă, din care fac parte Rusia şi alte cinci foste republici sovietice, un oficial din Tadjikistan a declarat că ţara sa nu poate gestiona situaţia la frontiera cu Afganistanul fără asistenţă străină.

“Ţinând cont de actuala situaţie de securitate din regiune, de distanţele lungi şi de zonele muntoase din unele părţi ale frontierei cu Afganistanul, gestionarea acestei provocări de unii singuri pare dificilă”, a declarat Hasan Sultonov, reprezentantul Tadjikistanului la Organizaţia Tratatului pentru Securitatea Colectivă, citat de agenţiile RIA Novosti şi Reuters.

Administraţia Vladimir Putin a semnalat că monitorizează atent situaţia din Afganistan.

“Urmărim atent ceea ce se întâmplă în Afganistan, unde situaţia tinde să se deterioreze rapid, inclusiv în contextul retragerii în grabă a trupelor din SUA şi din alte ţări NATO. Vom face tot posibilul, inclusiv prin utilizarea capabilităţilor ruse din baza militară de la frontiera Tadjikistanului cu Afganistanul, pentru a bloca impulsurile agresive împotriva aliaţilor noştri”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis luni omologului său din Tadjikistan, Emomali Rakhmon, că va oferi asistenţă în contextul situaţiei din Afganistan.

Emomali Rakhmon a ordonat mobilizarea a 20.000 de rezervişti militari pentru securizarea frontierei cu Afganistanul, după ce 1.000 de militari afgani au fugit în Tadjikistan de teama insurgenţilor talibani.

Statele Unite au finalizat în proporţie de 90% retragerea trupelor din Afganistan, a anunţat marţi Comandamentul Central american (CENTCOM), în timp ce situaţia de securitate se deteriorează, pe fondul intensificării atacurilor comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida. În ultima săptămână, insurgenţii talibani afgani au preluat controlul asupra a 188 de districte din totalul de 407 şi luptă pentru a ocupa încă 135 de districte.

Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au avertizat că Administraţia de la Kabul ar putea fi înlăturată de la putere în şase luni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/russiatajafg.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/russiatajafg-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Administraţia din Tadjikistan a cerut miercuri ajutorul unei organizaţii conduse de Rusia pentru a securiza frontiera cu Afganistanul, în contextul deteriorării situaţiei de securitate în numeroase regiuni afgane pe măsură ce sunt retrase trupele occidentale, iar...