Joe Biden a ţinut un speach de la balconul Casei Albe în care a felicitat campania de vaccinare pe care a susţinut-o pe toată perioada în rândul americanilor.

 

JOE BIDEN:

”Lupta noastră împotriva virusului nu s-a sfârşit. Acum în timp ce mă adresez vouă: milioane de americani nu sunt vaccinaţi şi neprotejaţi. Din această cauză, comunităţile sunt în risc, prietenii lor sunt în risc, oameni la care ţin sunt în risc”.

 

Într-o scrisoare oficială, lui Biden i s-a adus la cunoştiinţă despre tulpina Delta, care s-a făcut simţită pe teritoriul SUA.

 

Ziua de 4 iulie a avut dublă semnificatie pentru preşedintele Americii. Biden a sărbătorit concomitent cu Ziua Americii celebrarea libertăţii de după pandemie. A fost cel mai mare eveniment de când este preşedinte.

 

JOE BIDEN:

”Mi se pare că ar trebui să îi facă pe toţi să se gândească de două ori, în special cei tineri care cred că nu trebuie să se îngrijoreze sau să se  vaccineze împoriva Deltei”.

 

Evenimentul a fost cel mai mare al preşedinţiei sale, cel mai clar indiciu de până acum că SUA s-au mutat într-o nouă fază de răspuns la virus. 

 

Trecând de la o urgenţă naţională la o criză localizată de responsabilitate individuală, naţiunea a trecut, de asemenea, de la vaccinare lla promovarea sănătăţii globale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0496519745.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0496519745-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Joe Biden a ţinut un speach de la balconul Casei Albe în care a felicitat campania de vaccinare pe care a susţinut-o pe toată perioada în rândul americanilor.   JOE...