Un nou centru de tipul drive-thru va fi deschis pe Transalpina, pe 17 iulie, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Acolo, vei avea de ales între vaccinurile Pfizer şi J and J.

„Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele şi drumeţiile să se bucure de priveliştea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, o oferă.

Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centrul de vaccinare.

Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă şi numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră şi a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a transmis prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0351633896-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/profimedia-0351633896-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un nou centru de tipul drive-thru va fi deschis pe Transalpina, pe 17 iulie, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Acolo, vei avea de ales între vaccinurile Pfizer şi J and J. ...