Autorităţile din Iran au atribuit, marţi, Israelului un act de sabotaj care a vizat în luna iunie un complex nuclear situat la periferia Teheranului aparţinând Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică.

Ali Rabiee, un purtător de cuvânt al Administraţiei din Iran, a declarat, conform agenţiei IRNA, că Israelul a comis atacul care a vizat pe 23 iunie complexul nuclear din localitatea Karaj, situată la 40 de kilometri de Teheran.

Oficialul iranian susţine că scopul operaţiunii israeliene a fost perturbarea negocierilor dintre Iran şi Statele Unite privind relansarea Acordului nuclear din 2015.

Autorităţile de la Teheran susţin că atacul nu s-a soldat cu victime, fiind afectat doar acoperişul unei anexe a complexului nuclear.

Însă surse din cadrul serviciilor secrete citate de cotidianul The Jerusalem Post afirmă că operaţiunea probabil a provocat daune semnificative la reţeaua de centrifuge din acest complex.

Iranul este suspectat că desfăşoară activităţi nucleare de tip militar, dar Administraţia de la Teheran susţine că scopul programului atomic este strict civil.

Iranul şi Statele Unite poartă negocieri indirecte pentru relansarea Acordului nuclear din 2015.

Israelul acuză Iranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. În ultimul an, Iranul a fost vizat de o serie de acte de sabotaj care au vizat obiective militare şi industriale. Teheranul atribuie incidentele Israelului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/iran-vs-israel.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/iran-vs-israel-300x290.jpgrootstireaUncategorised
Autorităţile din Iran au atribuit, marţi, Israelului un act de sabotaj care a vizat în luna iunie un complex nuclear situat la periferia Teheranului aparţinând Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică. Ali Rabiee,...