Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 8-9 iulie 2021, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat în Republica Bulgaria, anunţă Administraţia Prezidenţială

„Evenimentul la nivel înalt de la Sofia marchează reluarea activităţilor în format fizic ale Summitului, inclusiv ale Forumului de Afaceri al I3M (aflat la a treia ediţie), după Summitul Virtual din 2020 de la Tallinn, organizat în condiţiile restrictive impuse de pandemia de COVID-19. Summitul din acest an reprezintă un nou pas în procesul de consolidare a I3M iniţiat prin deciziile de substanţă luate la Summitul găzduit la Bucureşti de preşedintele României, Klaus Iohannis, în septembrie 2018, care a marcat maturizarea politică a Iniţiativei şi dotarea sa cu instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor Iniţiativei. În cadrul reuniunii din Bulgaria, discuţiile vor viza evaluarea progreselor înregistrate, cu accent pe implementarea listei de proiecte strategice prioritare de interconectare agreate la Summitul de la Bucureşti, completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. De asemenea, vor fi discutate şi vor fi luate decizii privind reperele dezvoltării viitoare ale Iniţiativei”, potrivit sursei citate.

Preşedinţia precizează că, în intervenţia sa, Klaus Iohannis va analiza evoluţiile care s-au înregistrat de la Summitul anterior, va sublinia importanţa implementării proiectelor strategice prioritare de interconectare, cu accent pe proiectele de interes crescut pentru România, precum Rail2Sea şi Via Carpathia, şi va evidenţia relevanţa esenţială a acestora pentru obiectivul Iniţiativei de dezvoltare economică sustenabilă şi de construire a rezilienţei strategice a economiilor statelor participante, inclusiv în contextul eforturilor de redresare economică post-pandemie.

Alături de liderii ţărilor participante la I3M, la Summitul din acest an vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi Fondul Monetar Internaţional şi, ca invitat, Republica Elenă.

La Summitul de la Bucureşti, din 17-18 septembrie 2018, au fost adoptate lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital, organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, cu peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai UE şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele de către şapte Camere de Comerţ din cele 12 state participante şi iniţierea procedurii de lansare a Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/captura-de-ecran-2021-05-18-171734.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/captura-de-ecran-2021-05-18-171734-300x300.pngrootstireaUncategorised
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 8-9 iulie 2021, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat în Republica Bulgaria, anunţă Administraţia Prezidenţială „Evenimentul la nivel înalt...