În opinia cercetătorilor de la UBB, creşterea concentraţiei de radon pune în pericol sănătatea copiilor şi a angajaţilor care îşi petrec zilnic în aceste clădiri între 8-10 ore. Radonul este cel mai nociv poluant natural din mediul interior, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Conform unui comunicat al UBB Cluj, universitatea este singura instituţie din România care a făcut măsurători ale radonului şi care are rezultate ştiinţifice solide în domeniu, bazate pe o experienţă de peste 30 de ani de cercetare şi recunoscute de către CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare).

„Cercetătorii UBB au tras un semnal de alarmă asupra riscului crescut în România în clădirille publice în care îşi desfăşoară activitatea majoritatea şcolilor şi a grădiniţelor şi au înaintat Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor o serie de adrese cu scopul de a cuprinde în Ghidul de finanţare privind reabilitarea termică a clădirilor normele cu privire la reducerea concentraţiei de radon, însă fără succes. În 20% din şcolile investigate din România dintr-un eşantion de peste 400 de clădiri concentraţia de radon a depăşit valoarea limită”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, ghidul de finanţare al Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ nu cuprinde nicio prevedere cu privire la protecţia pentru reducerea expunerii la gazul radioactiv radon a copiilor din şcolile şi grădiniţele din clădirile reabilitate, renovate prin programul finanţat de stat.

„Forma finală şi publică a Ghidului nu cuprinde aceste măsuri, deşi ele sunt obligatorii prin legislaţie. DIRECTIVA CE 2013/59/Euratom prevede că Planul naţional de acţiune la radon pentru fiecare ţară europeană trebuie să fie corelat cu Programele de eficienţă energetică şi de calitate a aerului interior”, se mai arată în comunicatul UBB.

Specialiştii UBB din cadrul Laboratorului de încercări Radon „Constantin Cosma” (LiRaCC) studiază constant efectele radonului asupra sănătăţii. Radonul este un gaz cancerigen, căruia i se atribuie aproximativ 15% din cele 14.000 de cazuri anuale de cancer pulmonar identificate în Europa. La nivel mondial, este considerat a fi a doua cauză principală a cancerului pulmonar după fumat.

„Expunerea prelungită la niveluri care depăşesc 100 Bq/m3 este tratată ca o problemă serioasă de mediu şi de sănătate publică. Uniunea Europeană a stipulat în DIRECTIVA CE 2013/59/Euratom obligaţia ca statele membre să monitorizeze şi să raporteze nivelurile de radioactivitate din surse naturale şi antropice. România are în implementare, încă din 2018, un Plan Naţional de Radon care vine în întâmpinarea acestei directive, prin care măsurarea concentraţiei de radon în aerul din clădiri cu şcoli, grădiniţe şi creşe, spitale şi în alte tipuri de clădiri publice cu grad de ocupare ridicat, precum şi aplicarea unor lucrări pentru protecţia faţă de radon sunt obligatorii. Legislaţia din România prevede că nivelul de referinţă de la care se impune aplicarea remedierii pentru concentraţia de radon este 300 Bq/m3, iar o astfel de expunere echivalează pentru sănătate cu realizarea a 150 de radiografii pulmonare pe an, respectiv cu efectele cauzate de fumatul a 16 ţigări/zi”, au mai transmis specialiştii universităţii clujene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/110252202-3595579437136648-494321360796185132-o.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/07/110252202-3595579437136648-494321360796185132-o-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În opinia cercetătorilor de la UBB, creşterea concentraţiei de radon pune în pericol sănătatea copiilor şi a angajaţilor care îşi petrec zilnic în aceste clădiri între 8-10 ore. Radonul este cel mai nociv poluant natural din...